Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Tezaurul nostru e încă prizonier la ruși

Zoom Tezaurul nostru e încă prizonier la ruși

Pentru cine a uitat, în ianuarie s-a împlinit un secol de cînd Vladimir Ilici Lenin a anunțat că tezaurul României va rămîne la Moscova pînă cînd va putea fi încredințat poporului român. Tezaurul ajunsese la Moscova în 1916, pe vremea țarului Nicolae al II-lea, aliat al României și rudă cu familia regală de la noi, ca să nu cadă pe mîna ocupanților. După ce România a stabilit relații diplomatice cu Uniunea Sovietică, în 1934, Stalin a trimis la București, în semn de bunăvoință, o parte simbolică a tezaurului nostru.

După 21 de ani, mai exact în 1956, URSS avea să ne mai „cadorisească” cu o parte din tezaur, deși, dacă ar fi urmat promisiunea lui Lenin, aceea cu poporul, Hrușciov fi trebuit să ni-l dea înapoi pe tot. Mai ales că atunci s-a dus la Moscova o mare delegație a Republicii Populare Romîne, ca din partea poporului român. Reacțiile din presa vremii din țară te-ar fi făcut să crezi că sovieticii ne dăduseră ceva de la ei, nu că ne înapoiaseră o mică parte din ceea ce ne aparținea. Nu se știe dacă pe vremea lui Ceaușescu au existat tratative cu URSS asupra tezaurului, dar subiectul a rămas înghețat pentru istorici și pentru presă, deși ar fi putut folosi național-comunismului ceaușist.  Discuțiile oficiale despre tezaur au reapărut după 1989. În urma lor, România s-a ales cu niscaiva documente, dar și astea după insistențele istoricilor autohtoni, nu fiindcă diplomații noștri ar fi primit însărcinarea de la București să aducă, după tratative, tezaurul în țară. Ciudățenia e că subiectul repatrierii tezaurului nu s-a aflat pe agenda oficială a nici unuia dintre președinții României, cu toate că oricare dintre ei, dacă ar fi izbutit să aducă tezaurul în țară, ar fi rămas în istorie, ca mare repatriator. Ce i-ar împiedica însă, azi, pe ruși să ne dea înapoi tezaurul?

Pentru Putin asta ar fi o uriașă lovitură de imagine după ce a anexat Crimeea și totodată un gest de magnanimitate politică din partea Rusiei. Or, după părerea mea, rușii nu mai au ce să ne dea înapoi. Cred că ne-au vîndut tezaurul, prin interpuși, în perioada frămîntată a războiului lor civil, cînd bolșevicii aveau nevoie de bani ca de aer. Bani buni, nu rublele lor la care nu se uita nimeni. Or, dacă rușii ar declara, azi, că bolșevicii au vîndut tezaurul României ca să rămînă la putere, asta nu i-ar exonera de problema tezurului României. Așa că ei preferă să nu discute despre tezaurul nostru, iar diplomații noștri de la Moscova nu par dornici să-i supere cu întrebări clare. Adică ce mai există din tezaurul nostru la Moscova și de ce Federația Rusă nu acceptă o comisie paritară, prin care, dacă nu ne poate înapoia tezaurul, măcar să ni se dea despăgubiri echivalente.

1 comentariu

  1. #1

    Da, o problema spinoasa pentru sustinatorii social- democratiei, a se citi bolsevism, in Romania. Ce- i drept e ca nici basarabeanul milica sau dobrogeanul traienica nu au facut vreo branza cu privire macar la repunerea pe tapet a acestei probleme. Tin minte ca, odinioara, oficialii rusi, pardon sovietici, au raspuns cum ca nu ei au luat in primire tezaurul si, pe cale de consecinta, daca este asa, atunci sa ni- l dea inapoi tarul. Cum s- ar spune, in neaos spirit bolsevic, nu se mai recunosc niciun fel de relatii, legaturi, schimburi, aranjamente, ca sunt politice, economice, cultural sau de alta natura daca sunt incheiate de conducerea anterioara a statului. Si asta in conditiile in care in perioada interbelica am avut relatii diplomatice cu statul bolsevic. Ca nu s- a batut fierul cat e cald atunci, cu marele titulescu sau, recent, cu micul titulescu este suspect cu asupra de masura. De ce? Pentru ca ” stimabilii”, ” onorabilii” simpatizau cu bolsevicii si nu puteau sa- i supere, in ciuda faptului ca se dadeau ” mandri ca sunt romani”. De ce, intrebare, nu se pune pe tapetul organismelor europene si internationale problema recuperarii unui bun al unui stat de la un alt stat unde a fost transferat vremelnic pe baza de intelegere. Sunt tratate internationale in acest sens Inca de pe vremea Ligii Natiunilor unde, vreme de un mandat, a fost presedinte si marele titulescu. Macar, chiar daca nu iese nimic, sa vada o lume intreaga cam ce incredere sa aiba in angajamentele sovieticilor prin tratate internationale. Marian

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Tulpina din grădina Maicii Domnului

    2 martie 2021

    Motto: Într-o grădină, sub o tulpină, zării un virus ca o lumină. Să-l rup se strică, să-l las mi-e frică, că vine altul și ni-l ridică. A trebuit să treacă […]

  • America ungarului cenușiu

    2 martie 2021

    Puține țări de pe planeta Pămînt egalează România în devotamentul arătat Americii. Parteneriatul strategic pe care, altminteri, SUA îl are cu multe națiuni a atins la noi standarde evanghelice și […]

  • Nepriceputul cu patalama

    2 martie 2021

    Cu 15 zile înainte de a se împlini 165 de ani de la dezrobirea romilor în Țara Românească (166 de ani de la dezrobirea lor în Moldova), Curtea de Apel […]

  • O moarte simbolică

    23 februarie 2021

    Înainte de a se fi măritat cu aprigul bărbătuș Vijulie, femeia cu barbă Stelian Tănase nu părea a ști să dea în bobi și a citi în zațul cafelei, ca […]

  • A venit și vremea arătării diplomelor

    23 februarie 2021

    În toate campaniile, PNL și USR-PLUS s-au dat mai școliți ca proștii de la PSD. Au lăsat mereu să se înțeleagă că ei sînt legitimați de cunoștințe dobîndite în universități […]