Pe 6 martie, mi-am verificat convorbirile de pe WhatsApp, vorbeam plin de speranță cu Dan Chișu. El mă invita la premiera filmului său „5 minute/ 5 minutes too late”, pe 26 martie, la MȚR, eu îi spuneam , fericit, că pe 27 plec la Edinburgh. Deci prindeam și premiera unui film despre care deja scrisesem și vedeam și capitala Scoției, totul era OK.
Doar că n-a mai fost să fie. Nici premiera filmului lui Dan, nici plecarea mea în Scoția. Intervenise starea de urgență, pe 16 martie, acceptarea tardivă a pandemiei de către România, interzicerea zborurilor către cele mai multe țări, interzicerea spectacolelor și a proiecțiilor cinematografice.
Nu mă plâng de acea perioadă. Am bătut cel puțin jumătate de țară, timp de două luni, meseria mea presupunând că-mi culeg informația din teren. Am fost precaut, am fost și prost, uneori, cert e că am respectat cu strictețe regulile și limitările impuse. Nu m-am imbolnăvit. Nici atunci și și nici mai târziu.
Dan Chișu a împlinit anul ăsta, în iulie, 65 de ani. Nu sunt sigur că în perioada stării de urgență s-a numărat printre cei care aveau voie să iasă din casă doar în anumite intervale orare, mai matinale. Oricum, el e mai în grupă de risc decât mine. Am impresia că, deși este un mare călător (Wikipedia ratează asta. Spune că este actor, regizor, bucătar și producător român, dar călător nu zice), Dan a stat destul de mult în casă. Mult, dar nu neapărat cuminte.
Pe 10 mai eram încă sub incidența stării de urgență. Relaxarea, parțială, urma să vină pe 15 mai. Dar pe 10 mai Dan Chișu, care nu stătuse, cum am zis, cuminte, a lansat, direct pe Youtube, un nou film: „9 povești de dragoste și ură în izolare”, un film filmat în perioada stării de urgență, montat tot atunci, lansat tot atunci. Un film care face istorie, cum i-au spus recrutorii de la nu mai știu ce festival internațional de film.
Da, „9 povești de dragoste și ură în izolare” este un film care ar trebui să facă istorie. este o realizare în primul rând umană, cum n-am văzut în perioada asta. Căci este un film uman, fără harfe, fără filosofii aiuristice, fără artisticăreli inutile. „9 povești de dragoste și ură în izolare” este, prafrazând o măgărie tipic franuzească, un film care nu se bășește mai sus decât îi este curul.
„9 povești…” este, în primul rând, o performanță logistică. Este un „tele-film”, în sensul telemuncii atât de la modă. Actorii s-au filmat singuri sau au fost filmați de jumătățile lor mai bune alături de care-i prinsese izolarea în case. Filmările sunt făcute cu telefonul. Cu telefonul fiecăruia, cu luminile pe care le-a avut feicare prin sufragerie sau dormitor, cu sunetul preluat direct de smartphone. Nu s-au deplasat echipe de filmare la fața locului, dar regizorul a lucrat cu fiecare, la fiecare cadru. de la distanță. Totul e făcut fără contact, fără catering, fără asistenți de platou, fără foarte multe dintre lucrurile care, pentru unii, ar însemna „lumea filmului”.
Scris, filmat, montat într-o lună și foarte puțin, „9 povești de dragoste și ură în izolare” este, de departe cel mai bun film despre începuturile pandemiei în România. Și poate nu doar în România.
Este un soi de film în film, dar nu e doar asta. Este, realmente, o înșiruire de povești care se întrepătrund, se intersectează, au loc în același timp păstrând distanța socială dar mai ales fizică.
Este talentul lui Dan Chișu, pus în valoare târziu, la maturitatea creativă, de a fi un spuitor de povești. Și, spre marele lui noroc, le spune curgător și cu un umor fin, care nu sare calul. Fără spoilere: mulți dintre cei ce vor vedea filmul vor râde la scena câinelui. E amuzantă, da, dar nu ea este esența umorului lui Dan. Are și mult mai bun, mai fin.
Cum are și amărăciunea perioadei, micile drame augmentate de izolare și de incertitudini.
Una dintre replicile de început ale filmului, spusă de un actor pe care Chișu pare că-l șantajează pentru a participa la proiect, este cea din titlu: „Ție-ți arde de filme în perioada asta?”. Uite că i-a ars și bine a făcut.
HBO nu putea face o alegere mai bună pentru filmul românesc pe care să-l programeze pe 1 decembrie la ora 20. Chiar nu putea. Nu pentru că nu s-au prea făcut filme anul ăsta, în România. Ci pentru, oricâte s-ar fi făcut, ăsta e cel mai bun despre perioada prin care am trecut în martie, aprilie și mai. Orice altceva ar zice critica de specialiate, cu bucurie că nu sunt critic de film.
9 povești de dragoste și ură în izolare: Un film de Dan Chișu, Distribuția: Alex Bogdan, Cătălina Mihai, Codin Maticiuc, Ana Pandeli, Andrei Huțuleac, Raluca Aprodu, Tudor Istodor, Diana Cavaliotti, Silvana Mihai, Corina Moise, Ana Radu, Constantin Dogioiu, Alex Pavel, Ilona Brezoianu, Adrian Titieni, Judith State, Emanuel Pârvu. Au mai apărut: Adrian Silișteanu, Elena Voineag, Radu Dumitriu, Alex Pintică, Marius Leftarache, Dan Chișu Edit: Alex Pintică Sunet: Marius leftarache Producător: Dan Chișu
chishu, scotzia.. am termEnat (SIC!) repjor de citit.. .
Fără Cătălin Tolontan și Vlad Voiculescu, un film nu exista.
Nu e film, e un exercițiu sau altceva, orice.Exercitii de narcisism.Adrian Titieni a jucat bine, Ilona Brezoianu, la fel.