Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Tigrul evadat de la Zoo Sibiu, împușcat după ce le-a spus sibienilor că orașul nu i se pare cine știe ce

Zoom Tigrul evadat de la Zoo Sibiu, împușcat după ce le-a spus sibienilor că orașul nu i se pare cine știe ce

Mărturii cutremurătoare despre tigrul evadat de la grădina zoologică din Sibiu. Se pare că animalul exotic a fost împușcat de o mulțime furioasă de localnici, pe care i-a lezat spunându-le că orașul nu i se pare cine știe ce.

“Când l-am văzut eu, tigrul mergea pe strada Cibiunului și se uita plictisit la zidul cetății”, povestește un martor. „Nu părea deloc agresiv. De-aia m-am și apropiat de el și l-am întrebat, mândru de orașul în care locuiesc, cum i se pare centrul istoric. Dacă n-ai fost în Piața Mare, du-te, că e ceva deosebit, îi zic eu. Nu mai vezi așa ceva în toată Europa.”

În acel moment, tigrul a făcut greșeala vieții lui, spunându-i sibianului că a văzut orașe și mai frumoase și că obiectivele turistice din Bruges  sunt de o mie de ori mai mișto și mai bine întreținute. “M-am născut într-o grădină zoologică din Belgia, așa că știu despre ce vorbesc”, a încheiat tigrul, agasat de mândria nejustificată a sibienilor.

Aceste cuvinte i-au atras tigrului sfârșitul, deoarece unul dintre localnici, nesuportând ideea că cineva terfelește imaginea urbei lui în asemenea hal, l-a doborât cu mai multe focuri de armă. “Era un tigru ipocrit și invidios”, s-a justificat ucigașul, încă mai pufnind de furie.

Există însă și voci din comunitatea locală care sunt de părere că tigrul avea dreptate atunci când a despre Sibiu că nu este cel mai frumos oraș din emisfera nordică: “Să-l înțelegem, totuși! Mi-a spus cineva că, până să ajungă în centru, s-a plimbat prin cartierele alea sinistre pe care le-au construit comuniștii. A ieșit de acolo ca vai de el, cu blana julită în câteva locuri. Se pare că l-au alergat niște maidanezi, după ce l-au confundat cu una dintre pisicile mutante care au crescut nefiresc din cauza poluării de la Copșa Mică.”



11 comentarii

  1. #1

    Trebuie sa admit ca nu pricep acest articoll.Adica,de ce a fost el scris? Ca sa le dea o labuta (nu o laba,ca aia e de tigru) sibienilor care isi prea iau nasul pe sus,fudulindu-se,nejustificat cu urbea lor?Pai,eu as zice,ca e treaba lor si,daca nu o fi asa,cine pagubeste,de fapt?Oricum,mandria locala e usor stupida,a o ataca,cu un umor mai mult decat dubios,e intre prostie curata si penibil.

  2. #2

    E simplu de ce a fost scris acest articol…pt ca autorul a decis ca dintr-o stire carea avea atat de multe de oferit a ales sa se lege fara motiv si chiar fara umor de sibieni care se fac vinovati de o mandrie exagerata.Da eu sunt sibian si am cu ce sa ma madresc,locuiesc chiar in acel cartier comunist de langa Zoo si se intampla sa cunosc aceste locuri de peste 30 de ani si chiar pe acest tigru de 14 ani…fara gluma asa ca atunci cand vad cum se incearca doar sa se agate de un subiect care putea fi interesant doar pt a lovi aiurea ca nuca in perete imi dau seama de ce Catavanecii au ajuns unde au ajuns…

  3. #3

    nu ma, a fost scris ca sa te razi. daca nu te-ai ras atunci ori esti ardelean, ori esti neamt, ori esti pisica de buzau.

  4. #4

    „Fudulindu-ae nejustificat ?” Pune mana si citeste (daca nu e prea mult pentru tine) despre istoria acestui oras si dupa aceea sa iti exprimi parerea, si poate ai sa intelegi ca e chiar justificata aceasta mandrie.Nu e vorba doar de o mandrie locala ci de o dragoste pentru acest oras care e „ceva mai aproape de Elvetia ” :)) decat marea parte a oraselor de la noi din tara si asta se datoriaza cetatenilor acestei urbi.

  5. #5

    Se putea sa nu se gaseasca vreo 2-3 sibieni, mai lenti la minte, dar constipati peste masura si care sa sara ca arsi ca uite ce caterinca fac unii de Catunul nostru, care e mai tare si decat Parisul, dupa cum se stie :))

  6. #6

    Amice Cataline,eu sunt intru totul de parerea ta,opinia ca fudulirea e nejustificata e a autorului articolului.A se baga de seama semnul intrebarii de la sfarsitul frazei mele.Asa ca pune mataluta mana si citeste de doua ori un text inainte de a ironiza.

  7. #7

    Semanati din ce in ce mai tare cu Times New Roman. Uneori am impresia ca aceiași autori scriu si aici si acolo.

  8. #8

    si eu sunt sibian… si ma rusinez de ce s-a intamplat ieri… si da are dreptate fudulia asta de sibian este exagerata… nu e mai aproape de elvetia, nu e mai aproape de austria… e la fel cum era si inainte doar ca poate acum putin mai aranjat, dar tot corupt a ramas si din pacate sunt sigur ca nu se va intampla nimic cu acest „vanator” sau „veterinar” sau „ingrijitor” care in incompetenta lor au facut sa se intample asa o mizerie!!!

  9. #9

    Se pare ca singura remarca obiectiva e cea a lui MN:articolul a fost scris ca sa razi.si eu am ras extrem de tare. Si mai tare imi place SIbiul.sunt convins ca si autorului.dar sa nu gusti un asemenea umor e usor deplasat.noroc

  10. #10

    @catalin: am avut de-a face timp de 3 ani cu sibieni de toate conditiile sociale si mi-a ajuns. Nimic din orassul ala nu mi-a placut, in afara de centrul…centrului. Ca sa nu mai pun la socoteala faptul ca „mandria” lor este de fapt o infatuare aproape bolnavicioasa.. Sil moldovenii (de exemplu) se pot mandri o istorie bogata dar si cu un prezent la fel de bogat, dar in recorduri la incesturi, come alcolice si violuri. Asa ca partea cu istoria nu justifica nicidecum o infatuare care nu are nici o baza prezenta.

  11. #11

    E clar ca buna ziua ca nu a fost sinucidere ,si toata chestia a fost organizata de catre Claus Iohannis(Emil Boc,pe numele lui adevarat) !! A fost o crima in toata regula,altfel cum se explica faptul ca nu a fost gasit nici un fel de bilet de adio ???!!!!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia