Încă din cele mai vechi timpuri, românii au avut câte o perioadă şi mai veche, la care se gândeau cu nostalgie. Odată cu trecerea timpului, aceste epoci au devenit tot mai numeroase, lucru care a făcut foarte dificilă sarcina de a alege una asupra căreia să revii. Am alcătuit aşadar un scurt top, pentru a le veni în ajutor acelora care vor să idealizeze o epocă apusă şi nu ştiu pe care. Pentru că aveam totuşi nevoie de un criteriu, am ţinut cont de succesul comercial al produselor care provin din respectivele perioade, mai ales că – nu-i aşa? – în zilele noastre criteriile sunt îndoielnice, iar scara valorilor s-a răsturnat.
1. Epoca interbelică. Epoca interbelică a trezit nostalgii încă din secolul II, era noastră, atunci când dacilor a început să li se pară că lumea era mai manierată şi Sarmizegetusa avea o arhitectură mai elegantă în perioada dintre cele două războaie cu romanii. În zilele noastre, orice cafenea trebuie să aibă un aer interbelic sau, dacă se poate, chiar să se numească Interbelic. Clădirile dintre războaie se bucură şi ele de un succes nebun, mai ales că, spre deosebire de blocurile comuniste, gri, ele sunt mai colorate, având o bulină roşie la intrare. Tot din perioada interbelică datează şi cea mai obosită poreclă a Bucureştiului: Micul Paris. Ca şi cum principala diferenţă dintre cele două oraşe ar consta în faptul că Bucureştiul e ceva mai mic. În rest, aproape că le confunzi.
2. Epoca de aur. Epoca de aur nu a fost de aur în acelaşi sens în care perioada interbelică a fost interbelică. Mai exact, nu a fost cu adevărat de aur. Sau poate că a fost, dar dintr-un singur motiv: pentru că pe vremea aia se găseau Brifcor (acronimul de la Băutură Răcoritoare Indigenă Fabricată cu Concentrat Original Românesc) şi ciocolată cu rom. Perioada comunistă, şi în special anii ’80, ni se mai pare atractivă şi pentru că românii vorbeau atunci o limbă de lemn limpede ca cristalul, nu amestecată cu englezisme şi plină de greşeli, ca în zilele noastre. Din păcate, albumele foto cu Bucureştiul comunist nu sunt la fel de frecvente ca acelea cu Bucureştiul interbelic. Aparent, dacă în perioada dintre războaie existau aparate de fotografiat, treizeci de ani mai târziu acestea nu fuseseră încă inventate.
3. Odinioară. Odinioară trimite, prin definiţie, la acea epocă în care era socialmente acceptabil să foloseşti cuvântul „odinioară“ fără să pară că o arzi arhaic. Din reclame, înţelegem că pe vremea aia toţi ţăranii erau sibieni, făcând telemea şi pate de ficat îmbrăcaţi în costum naţional. La oraş, situaţia era ceva mai nasoală, deoarece riscai să iei bătaie dacă nu ştiai cu ce merge muşchiul ţigănesc.
