Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Top 3 lucruri ciudate despre Anul Nou

Zoom Top 3 lucruri ciudate despre Anul Nou

1.Superstițiile. Se spune că în noaptea de Anul Nou e bine să ai pește pe masă. Până aici, poate părea complet gratuit și aleatoriu, însă există o explicație. Dacă mănânci pește, atunci vei trece de necazuri la fel de firesc ca peștele prin apă. Logic, nu? Induși în eroare de simplitatea sfatului din bătrâni, mulți au crezut că prezența peștelui în meniu e un simplu moft, cel mult o superstiție fără nicio legătură cu modul în care funcționează cauzalitatea în univers. De fapt, persoana care a impus acest obicei a intuit perfect rețeta succesului, deoarece și-a dat seama ce-i trebuie unui om pentru a reuși în viață: nu atât muncă, tenacitate, cumpătare și disciplină, cât o saramură de crap înainte de cârnați.

De fapt, dacă în asta constă explicația pentru care e bine să mănânci pește de Revelion, atunci se poate inventa o poveste de succes cam pentru orice aliment. E bine să ai iaurt degresat pe masă în noapte de Revelion ca să fii tot anul ușor ca iaurtul degresat.

Și mai e o superstiție care spune că ce faci pe 1 ianuarie vei face tot anul care urmează. Cam nasol, deoarece rezultă că în următoarele 365 de zile o să ai o stare neplăcută de mahmureală.  

2.Petardele. Dacă focurile de artificii au sens pentru că sunt plăcute ochiului, petardele nu se pot lăuda cu același statut, pentru că nu sunt plăcute urechii. E greu de înțeles de ce un om s-ar bucura că ceva bubuie zgomotos și imprevizibil. Acum câțiva ani, până să fie interzise, în preajma Anului Nou pocneau aproape continuu milioane de petarde. Cel fel de oameni sunt ăia care dau bani ca să asculte un zgomot indistinct, puternic și extrem de scurt, care aproape le sparge timpanele? Practic, dacă ai ajuns să ceri bani pe petarde, poți să ceri bani cam pe orice. Probabil că mulți vânzători de petarde se gîndesc încrezători să-și deschidă și un magazin de baterii stricate, câini morți și CD-uri cu Aurelian Temișan.

3.Emisiunile tv. Dacă în Australia, Hong Kong și Rio de Janeiro se trece în noul an prin focuri spectaculoase de artificii, la noi Revelionul e marcat mereu prin cuplete comice despre situația politică și socială a țării. Uneori, dialogurile satirice mai și rimează, ceea ce contribuie la senzația că umorul trece de fapt în anul 1964.

Exclusiv online

10 vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta