Cheiul Sulinei e aproape pustiu la orele amiezii. Sezonul turistic s-a terminat, iar soarele se irosește zadarnic pentru câțiva localnici mai plimbăreți, un grup de petrecăreți strânși în pripă pentru un sfânt botez și doi francezi din Marsilia, ai căror strămoși au avut inspirația de a veni în Europa pe vremea când Republica mai avea colonii pe malul Mediteranei. De pe puntea unui mineralier sub pavilion libanez, Ahmed strigă după Hassan, care se grăbește să urce la bord înainte de ridicarea ancorei, cu un sac de cartofi în spinare. Probabil că Hassan este unicul musulman în viață aflat pe pământul Sulinei duminică, 4 octombrie, dar nici el nu stă mult. Imediat după ce ajunge la bord cu sacul lui de cartofi, vasul se desprinde agale de la chei, începând să urce pe Dunăre.
Dar liniștea asta se poate transforma, curând, într-o agitație perpetuă,
iar chemările muezinilor improvizați ar putea răsuna de cinci ori pe zi pe strada I, strada a II-a, a III-a și a IV-a. Hassan Cartofarul ar putea fi înlocuit, în câteva luni, de sute – poate peste mie – de coreligionari de-ai săi, fugiți de binefacerile dictaturilor din Orient. Căci oameni miloși de la vârful ierarhiei administrative a județului Tulcea au identificat Sulina drept locul ideal pentru primirea valurilor de refugiați care, mai devreme sau mai târziu, vor asalta România.
Teoretic, e posibil. Dacă o parte dintre milioanele de refugiați care sufocă Turcia vor primi undă verde și vor găsi vase care să-i ducă pe apele Mării Negre, Sulina ar putea fi unul dintre locurile de debarcare. Cu o singură condiție: să știe și călăuzele ce planuri de ospitalitate se coc prin Delta Dunării. Căci planuri se fac, asta-i sigur. Nu mai departe de săptămâna trecută, prefectul de Tulcea, Marin Bădiță, a început să discute cu autoritățile din Sulina, pentru a vedea unde ar putea fi cazați refugiații. Cică o soluție ar fi fostul spital din Sulina, închis în urmă cu patru ani. Și ar mai fi o creșă, în caz că vin prea mulți. Mai mult, există și planurile B și C, în caz că ăia chiar iau în serios oferta tulcenilor și se hotărăsc să vină valuri-valuri. De ce să nu fie adăpostiți, dacă se poate, și în tabăra de copii din Sulina sau în casele de vacanță și pensiunile care, peste iarnă, stau goale? Uite, Hagi și Gică Popescu au și ei o casă cu ceva curte, unde, la nevoie, ar intra câteva familii de sirieni. Da’ să fie microbiști, în primul rând, și să aibă bunul-simț de a ține cu Galatasaray, nu cu Fenerbahçe, în al doilea rând.
Buun, problema cu locurile de cazare e ca și rezolvată.
Desigur, ar mai fi câteva mici probleme: spitalul are trei clădiri care se degradează rapid de când a picat în uitarea autorităților. Înăuntru nu se află nici măcar un pat deșelat, apa curentă a fost tăiată de multă vreme, iar încălzirea e aproape imposibilă. Chiar dacă ai aduce saltele, ai acoperi geamurile sparte cu niște cartoane și ai da din nou drumul la robinete și la căldură, podelele s-ar termina după nici trei zile de făcut focul în mijlocul fostelor saloane. Iar lemnele vin greu chiar și pentru localnici, căci Verestoy ar muri de foame în Sulina, în lipsa pădurilor pe care să le drujbăie zi de vară până-n seară.
Ar mai fi creșa, dar câți refugiați poți adăposti acolo? 20-30? OK. Și restul? Uitasem: la tabără. Da, acolo sunt 220 de locuri, o sală de mese de 100 de locuri, două mese de ping-pong, un teren de baschet, unul de minifotbal, minigolf și bowling. Lux, ce mai.
Hai că am rezolvat, în condiții decente, 250 de refugiați.
Au mai rămas 750, să zicem, în condițiile în care refugiații sunt disciplinați și au obraz să vină exact atâția cât vrea prefectul să primească. Pe unde Dumnezeu să-i mai strecori și pe ăștia? Nu, că locuri sunt. Grămezi de clădiri abandonate stau încă în picioare pe ambele maluri ale Dunării. Fosta fabrică de conserve, fostul șantier naval… Numai că ar fi nevoie de renovări masive, care, în bunul spirit românesc, ar dura trei-patru ani și ar costa câteva milioane de euro pe bucată. Poate-i rugăm pe refugiați să vină și ei pe rând, planificat, eventual cu rezervare prin Booking și cu un avans, ca să știm că-s oameni serioși.
Și să spunem că i-am caza pe toți. 500, 700, 1.000, câți o vrea Allah să ne trimită. Sau, cum zicea tanti Irina într-o dimineață: “Dacă ni-i trimite dom’ prefect, îi primim pe toți, ce să facem?”. Da’ după aia ce facem cu ei?
Căci Sulina are, astăzi, o populație de 3.600 de locuitori. Mulți dintre ei nu prea au unde să lucreze în afara sezonului turistic. Și chiar și atunci, câți chelneri pot absorbi cele câteva restaurante și baruri din oraș? Câteva sute de persoane active în plus n-ar face decât să adâncească și mai mult depresia șomerilor locali.
Da, dar șmecheria e că în Sulina refugiații pot fi controlați.
N-au, pur și simplu, cum s-o taie de acolo. Nu există drum pe pământ care să-i scoată din baltă, iar transportul de pasageri se face anevoie, la fiecare două zile. E ușor să-i ții pe mal, dar e foarte greu să le dai ceva de făcut. Până învață obiceiurile locale, cum ar fi braconajul, s-ar prea putea să se plictisească și să vrea înapoi acasă.
E o idee bună și o dovadă de maximă generozitate să te oferi ca adăpost pentru refugiați. Dar n-ar fi rău ca oamenii cu idei să încerce, măcar o dată-n viață, să gândească până la capăt. Căci, altfel, până și refugiații ademeniți spre Sulina vor ajunge să creadă că singurul motiv pentru care li se face această ofertă este acela că în Sulina există deja un cimitir musulman care s-ar putea extinde ușor, fără prea mari eforturi.
Sau ar putea sa curete cimitirul din Sulina astfel incit sa devina o adevarata atractie turistica….