Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Trenurile CFR vor circula mai rapid, acum și online

Zoom Trenurile CFR vor circula mai rapid, acum și online

Până să rezolvăm problemele secolului trecut, cum ar fi condițiile de călătorie ori vitezele amețitoare cu care garniturile de tren se mișcă pe șinele care vara se dilată și iarna se contractă, CFR Călători investește în tehnologia viitorului, în Internet. Asta pentru că e foarte important să ai un serviciu public digitalizat, să poți cumpăra bilet online, să poți urmări întârzierile în timp real, să poți avea chiar o conexiune wi-fi în vagon, că altfel trec orele în care trenul parcurge suta de kilometri. Iar pentru așa treabă importantă, desigur, CFR Călători vine nu doar cu resursa financiară, ci și cu soluția. E un fel de gaură neagră cu mai multe buzunare, dacă vreți, în care sumele se mută contabil sub pretextul digitalizării. Asta pentru că trebuie să mănânce și gurile celor de la Informatica Feroviară SA, companie care, la fel ca și CFR Călători, e tot deținută de stat. Și-apoi, nu e ca și când pentru așa lucrare există vreo altă firmă, din mediul privat, capabilă să digitalizeze compania publică. O zic chiar ei, în motivarea faptului că au atribuit contractul fără publicarea vreunui anunț de participare.

Practic, ceea ce s-a întâmplat pe 11 decembrie a fost un fel de licitație strămoșească, în care cei de la CFR Călători au estimat achiziția unui pachet de servicii informatice complete la suma de 23.910.774 de lei plus TVA, în timp ce Informatica Feroviară SA, care a licitat de una singură, a oferit respectivele servicii pentru doar 23.698.768 de lei plus TVA. Concurență, piață liberă și mai ales garanția unor servicii de calitate, asta ca să nu mai vorbim despre faptul că, sanchi, s-a făcut o economie de peste 200.000 de lei, căci CFR estimase un preț mai mare decât cel la care a fost atribuit contractul. Și uite așa, glasul roților de tren se va auzi și online, iar experiența unei călătorii cu trenul va include senzații cum nici pe Rail Nation și alte platfome unde te poți juca de-a șoferul de locomotivă nu găsești.

10.675 de vizualizări

8 comentarii

  1. #1

    Mai repede doar in on line.
    Trenurile au trei viteze: incet, incetisor si stat in camp.

  2. #2

    Pe data de 15-12-2025,trenul IR 1999 a plecat din gara de Nord cu o oră întârziere!
    Suntem obișnuiți să acumuleze întârziere pe traseu,dar să pleci cu o oră întârziere din București nu credeam că este posibil,dar trăim în România unde orice lucru, oricât ar fi de rău,devine posibil!

  3. #3

    E bine. E bine că s-au inventat tramvaiele astea pe roți. Cu scaune valabile doar pentru „cetățeanul standard”, ăia mai mici sau mai mari, desigur, merg cu mașina. Dacă prinzi un vagon cu niște manele, ai ocazia să le deguști pe îndelete, în cele 3 ore in care trenul face suta de kilometri. Ce naiba să (mai) faci cu compartimentele ălea, vechi, ălea erau numa’ pentru burgheji…

  4. #4

    Cum e posibil sa se circule in tren,intercity, de la București la Cluj, cu câine fără lesa si botniță,care se urca pe scaunele celorlalți călători,ii linge,se plimba in vagon cs pe bulevard, iar stăpână zice ca ,,nu face nimic,, , în timp ce conductorul asista pasiv la distracția cîinelui?Nu e normal asa ceva!

  5. #5

    Rușine să vă fie!!! Se circula mai rapid acum 30 de ani. Fără infrastructură, degeaba trenuri rapide. Moldova e practic izolata. Ca sa ajungem la mare ,un singur tren direct. Am încercat 3 zile sa cumpăr bilete internaționale online.Dupa confirmare si rezervare hotel ,am constatat că a dispărut tranzacția pe CFR călători! E un întreg sistem ce trebuie reconfigurat! Trenul a fost mereu prima optiune dar …. Poate începeți prim a schomba șinele!!!

  6. #6

    Rușine să vă fie!!! Se circula mai rapid acum 30 de ani. Fără infrastructură, degeaba trenuri rapide. Moldova e practic izolata. Ca sa ajungem la mare ,un singur tren direct. Am încercat 3 zile sa cumpăr bilete internaționale online.Dupa confirmare si rezervare hotel ,am constatat că a dispărut tranzacția pe CFR călători! E un întreg sistem ce trebuie reconfigurat! Trenul a fost mereu prima optiune dar …. Poate începeți prin a schimba șinele!!!

  7. #7

    La viteza pe care o are un tren în România îl întrece un trotinestist..In cat timp anujgi din est prim centrul țării ai ajunge cu avionul până în Australia..
    O dublare a vitezei nu ar fi o cerință prea mare astăzi având în vedere că tehnologia a avansat peste tot ,numai la noi a rămas aceeași de 50 de ani…50 de km pe oră .

  8. #8

    Demisia celui care e responsabil de mersul trenurilor!din 15 decembrie de cand a aparut noul mers al trenurilor, pe ruta bucuresti targu jiu toate ” acceleratele” si unele personale ,dus-intors,au avut intarzieri de peste o ora, ,80-90 si chiar 180 minute.in fiecare zi,toate!!!
    Alooo,lumea trebuie sa ajunga la serviciu cu trenul,rusine as va fie!!!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia