Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

TUDOR GANEA:„Nu mai merge cu săloiul umplut pînă la refuz cu birouri“

Zoom TUDOR GANEA:„Nu mai merge cu săloiul umplut pînă la refuz cu birouri“

Cu un an înainte de pandemie, Tudor Ganea, care e și arhitect, nu numai scriitor, a scris într-un roman despre o epidemie ucigătoare. Era o epidemie de gripă și asta se întîmpla în viitor. Acum, viitorul din cartea lui ne-a ajuns din urmă, încît Tudor Ganea vrea să renunțe la distopii și să treacă la viitorul fericit al utopiilor. 

Cristian Teodorescu:Cînd facem interviul ăsta, România a sărit de 4.000 de noi îmbolnăviți de COVID-19 pe zi. Ca autor de distopii ce ești, ți-a trecut vreodată prin cap că vom trece prin așa ceva?

Tudor Ganea: Da, mi-a trecut, deși tema virusului apocaliptic a fost ultra-exploatată în enșpe romane mai mult sau mai puțin proaste. Am scris și eu despre ceva asemănător în ultima mea carte, acolo unde o gripă rade de pe fața pămîntului un sat ilfovean în nici două săptămîni.Asta se întîmpla cu un an înainte de COVID. Acum, în vremea COVID-ului, mama – care crede în efectul de bumerang al ficțiunii – mi-a sugerat să scriu și despre lucruri frumoase. Să nu mai scriu despre gripe, cutremure, inundații, bătăi, interlopi și oameni răi. I-am promis că așa o să fac. De acum înainte voi scrie utopii.

C.T.: Sîntem recordmeni europeni la analfabetism și la analfabetism funcțional. Acum batem recorduri și în competiția cu pandemia. Se leagă cumva chestiile astea?

T.G.:Nu cred că se leagă. Predispoziția genetică spre bășcălie și neseriozitate a românului nu are de-a face cu analfabetismul. Cînd în această ecuație genetică intră și mîndria (care este cel mai periculos păcat capital – pentru că deschide ușa și celorlalte păcate), atunci regulile suferă entorse, masca este purtată sub barbă și virusul nu mai există.

C.T.: Cum te descurci ca arhitect de cînd ne-a lovit infecția asta?

T.G.:Am lucrat șase luni de acasă, pe 75% din salariu, iar de o lună m-au rechemat la birou full-time. Ce să zic… Era mult mai bine acasă. Mai sigur. Chiar dacă erau bani mai puțini. La birou fiecare clanță, pahar, sertar, linguriță, coleg care strănută îmi declanșează accese puternice de anxietate și frică. Am un sertar plin cu o artilerie de dezinfectante: șervețele Dettol, gel Dr.Clinic, o sticluță de Igienol, una cu spirt și un bax de șervețele antibacteriale Septona. Stau cu mască nouă ore legate, iar cînd ajung acasă fac duș, gargară cu Listerine și beau o țuică fiartă înainte de masă. Îmbin băbescul cu produsele farmaceutice antivirale. Trăiesc într-o distopie etno.

C.T.: Dar constructorilor cum le merge, din cîte știi?

T.G.: Deocamdată șantierele merg bine, din ce-am văzut. Ba unele înfloresc. Pe fondul pandemiei, am observat începutul unui exod BIO spre zona rurală. Își fac orășenii case. Cumpără terenuri. Își plantează răsaduri. Se întorc la sat. Fug din aglomerația urbană. Pe islazul din satul alor mei s-au ridicat cinci case în ultimele cinci luni, în condițiile în care în ultimii cinci ani nu s-a construit mai nimic prin acea zonă. Unul dintre efectele colaterale ale pandemiei îl întrevăd în repopularea satelor. Păcat că nou-veniții dau muzica tare.

C.T.: După experiența asta, cum ai proiecta un spital ca să scadă riscurile de contaminare?

T.G.:Spitalul este printre cele mai dificile programe de arhitectură. Normativele și standardele de proiectare sînt draconice, așa că niciun spital nou construit n-ar trebui să funcționeze prost atîta timp cît proiectul respectă toate aceste reglementări din faza de concept pînă la detaliile de execuție. Am avut norocul să lucrez pe trei proiecte mari de spital și pot să spun că procesul de proiectare este atît de complex, specialitățile atît de multe, echipele de proiectare (arhitectură, structură, instalații) atît de vaste, încît aș risca să cad în derizoriu propunînd eu singur – și nu o echipă – un răspuns la întrebarea de mai sus. Trebuie gîndite coerent fluxuri, triaj, saloane, circuite și echipări medicale corespunzător noilor cerințe de separare și izolare. Iar asta nu o poate face eficient decît o echipă vastă de profesioniști. Dar vă pot spune un lucru regretabil pe care l-am văzut în multe spitale și care ar putea fi remediat printr-o simplă refuncționalizare: izolatoarele din unitățile spitalicești UPU (unitățile de primiri urgențe) nu au circuit separat de intrare-ieșire, sînt întotdeauna subdimensionate (acolo unde ele există) și prost echipate. În multe unități UPU (chiar și în spitale județene), acest spațiu este o improvizație tristă. O cămăruță cu un pat și atît, in care se intră de pe un hol comun. Contagioșii care vin la spital stau în același spațiu de așteptare cu necontagioșii. Separarea și mărirea acestui spațiu de triaj pentru contagioși, precum și organizarea unui flux separat dedicat lor ar putea constitui un bun început.

C.T.: Dar o clădire de birouri?

T.G.:Open space-ul este unul din marii perdanți ai pandemiei. Trebuie regîndită din rărunchi organizarea spațiului muncii laolaltă, de tip corporate.Nu mai merge cu săloiul umplut pînă la refuz cu birouri, așa cum se prezintă mobilarea standard a clădirilor office.O rezolvare o văd în recompartimentarea marilor open-space-uri cu spații de lucru tipacvariu, cu pereți transparenți, ușă de acces și 3-5 birouri maximum per unitate. O altă problemă serioasă a clădirilor de birouri este proasta (și uneori inexistenta!) ventilare naturală. Există clădiri de birouri în București ale căror geamuri nu se deschid. Așa a fost proiectată clădirea, să funcționeze ventilată exclusiv mecanic, adică cu aer condiționat.Or, s-a dovedit că ventilarea mecanică conjugată cu necurățarea filtrelor din aparatele HVAC îndeplinește condiții optime de răspîndire virală. Pînă atunci, lucrul de acasă (pentru cei a căror muncă se pretează la așa ceva) este varianta cîștigătoare pe care ar trebui să o ia în calcul toți angajatorii pe durata pandemiei.

C.T.: Unde e mai sigur, în bloc sau la casă?

T.G.:Ce să ne mai ascundem, e clar că majoritatea visează la o casă cu curte și cățel. Eu am norocul că evadez cu regularitate de la bloc din București în satul alor mei. Și parcă renasc cînd ajung acolo. Pînă la treizeci de ani nu-mi puteam concepe existența altundeva decît la oraș. Îmi priau stimulii, aglomerația, efervescența, eram un adevărat flâneur de bulevard. Acum, la treizeci și șase de ani, mă gîndesc cum să mă mut mai repede la țară. În ultimele șase luni m-am retras împreună cu soția și copilul la țară. Am spart lemne, am plantat răsaduri, am prășit, am mers toată ziua desculț, am făcut baie în Ialomița, am stat cu familia și am fost fericit. Răspuns: la casă. M-aș muta la sat instant. Și cred că o voi face cît de curând.

C.T.: Cum o duci cu scrisul?

T.G.:Lucrez de doi ani la un roman ale cărui cele mai bune pagini le-am scris în baia mică, acolo unde m-am autoizolat timp de șase zile prin luna mai din cauza unor simptome de răceală, panicat că am luat coronavirus și-mi pot infecta soția și bebelușul. Am stat pe un scaun, cu laptop-ul în brațe și cu picioarele întinse pe capacul veceului, la lumină de neon, și am scris cîteva pagini minunate despre Faleză Nord – cartierul copilăriei mele constănțene – și Ainur Smardoiul, un tătar care ar fi trezit interesul impresarilor din UFC dacă ar fi trăit azi. Sper să îl public la anul, dacă va mai exista piață de carte. E prima parte din ceea ce-mi place să cred că va deveni o trilogie constănțeană pe care am început-o acum patru ani cu partea a doua (Cazemata).

C.T.: Ce ne mai poluează acum în afară de poluare?

T.G.:Oamenii răi, filmele proaste și muzica dată tare.

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Superb interviu si adevarate ziceri. Ma regasesc toatal, mai ales in muzica data tare, simptomul manifest cel mai pregnant al taranismului diasporean sau autohton.

  2. #2

    adica eu am fost un fel de “trend setter” acum 25 de ani?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Un vaccin la îndemîna oricui

    24 noiembrie 2020

    Patriarhii ortodocși care și-au dat singuri cu cădelnița-n coaie după ce au afirmat că virusul liliacului chinezesc, nefiind creștin, nu are ce căuta în biserică au acum un bun prilej […]

  • Pfizer președinte

    24 noiembrie 2020

    Nu mai sînt paturi la ATI. O spun medicii, o spune presa, o spun pacienții care se agață de viață pe holuri. Ba sînt, spun Orban și Tătaru, care nu […]

  • Cățeii pandemiei

    24 noiembrie 2020

    S-au umplut orașele, în principal, de căței, de obicei de talie mică, abandonați. Mulți sunt câini din acele rase incerte, pe care, pe întuneric, i-au putea confunda cu o pisică, […]

  • Împărat și proletar (Scrisoarea a IV-a, către prieteni)

    17 noiembrie 2020

    Străbunica mea Iulica Bonțideanu, greco-catolică din comuna Soareș, de lîngă Bobîlna, care a dormit toată viața cu capul pe Biblie pînă la vîrsta de 101 ani, avea obiceiul de a […]

  • Poporul fără ardere internă

    17 noiembrie 2020

    Iohannis a risipit un mandat de cinci ani învățînd să citească din prompter și numărînd plopii de două ori pe săptămînă pe drumul spre Sibiu, dar putea să recupereze în […]