Există mai multe moduri de a aborda anumite probleme. Atunci când vine vorba despre plajele sălbatice din zona protejată a Rezervației Biosferei Delta Dunării, abordările posibile sunt două. Maximum trei. O abordare, la modă până de curând, era să nu observe nimeni ce se petrece pe plajele de la Vadu, Corbu, Sulina, Sfântu Gheorghe sau Gura Portiței. Astea sunt, toate, plaje acoperite de protecția rezervației. Sau erau, până când obiceiurile societății de consum au hotărât să facă altfel.
Și, totuși, Sulina
are plajă de mai bine de un secol. De pe vremea aia oamenii merg, în număr deloc neglijabil, să se bălăcească în apa mării, care nici măcar atât de sărată cum e Marea Neagră de obicei nu e. Pentru că, acolo, marea e îndoită cu apă dulce din Dunăre. Dar nu asta contează. Contează că, de fapt, plaja de la Sulina nu există. Oficial. Cum nu există nici cea de la Sfântu și nici cele de la Vadu sau de la Corbu.
Ce faci, însă, dacă oamenii oricum se duc acolo? Îi ignori? Îi amendezi?
Există și varianta asta. În general, orice turist care intră pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării trebuie să fie în posesia unui permis de acces. Chiar și localnicii care se află în zone turistice au nevoie de permis. Localnicii, însă, îl primesc gratuit. Cei din afara județului Tulcea trebuie să plătească. Ceva de ordinul a 5 lei pe zi. Acum câțiva ani, ARBDD a început să accepte de la cei care intrau pe plajele sălbatice bani. Ceea ce a fost, cumva, o recunoaștere a faptului că e permis să fii acolo. S-au pus câteva panouri, s-a povestit cam de unde se iau permisele și aia a fost. Din când în când, câte o echipă mobilă de la ARBDD mai trecea pe la fața locului și rupea bilete celor care ajungeau în zonă. Inclusiv pentru acces auto.
Cetățenii României au înțeles din asta că, dacă tot li se cere taxă, au toate drepturile din lume. Inclusiv ăla de a campa unde decid mușchii lor, inclusiv ăla de a se aburca cu mașina pe plajă, până în buza mării.
Or, nu despre asta e vorba
în taxa de acces în rezervație. Oricum, cei care merg la plajă la Sulina, la Sfântu sau la Gura Portiței ar ajunge mai greu cu mașina proprie pe plajă. Dar, știind că e voie, poate ar putea încerca.
Nu e voie și n-a fost niciodată. Dar ambiguitatea autorităților a lăsat, mereu, loc de interpretări. Cum loc de interpretări au lăsat și pretinsele acte de proprietate asupra unor terenuri din preajma respectivelor plaje.
Conform legii, însă, nu prea e loc de interpretări. Primii 150 de metri de la plajă se află în zone pe care nu se poate construi nimic. Pe care nu se poate pune nici măcar o umbrelă de stuf permanentă, d-apăi o construcție mai elaborată, de genul cherhanalelor-terase de la Vadu.
Greu de înțeles cum s-a ajuns la dualitatea asta în care ne facem că nu vedem, deși vedem și încasăm, ne facem că nu știm, deși participăm la petrecerile pseudo-operatorilor economici din zonă.
De buza plajei de la Sulina atârnă două construcții mai mult decât permanente care nu au nici o autorizație. Și, totuși, funcționează.
În urechile plajei de la Gura Portiței stau căsuțe, un restaurant, un întreg sat de vacanță. Aparent, ăsta are ceva autorizații, deci e complicat. Drept e că nici nu mușcă prea tare din zona de protecție exclusivă. La Sfântu Gheorghe nu e nimic construit pe plajă și nici în apropierea ei. Adică e, să nu mințim, dar este o construcție temporară, din lemn, cu multe și hipsterești mobile din paleți. E în categoria lucrurilor autorizabile, cel puțin, dacă nu o fi obținut autorizație până azi.
La Corbu, distanța față de plajă a construcțiilor definitive e mare și, oricum, Corbu e aproape ieșită din zona rezervației, de care, de fapt, o despart ceva instalații militare.
La Vadu, însă, prăpădul are multiple etape. Întâi a fost o cherhana veche, preluată de Ionuț Pescarul. Asta era OK, exista, nu făcea turism de masă. Apoi, însă, pe bazele oferite de două camere din chirpici, s-a dezvoltat o ditamai terăsoaia, cunoscută sub numele de “Vadul pescarilor”. Dacă întrebai a cui era, o rotofeie pe nume Corina se prezenta drept proprietară. Acte? Să fie la ei. Acum doi ani, Vadul Pescarilor a căzut pradă unui incendiu care, printre altele, a mistuit zeci de hectare de vegetație și a omorât sute de păsări din specii protejate.
Anul trecut, un pui al falnicei terase de pe vremuri a răsărit la nici 25 de metri de apă. Ilegal? Complet ilegal, dar cine se mai uită la asta? S-a uitat, cumva, pronia, care a făcut ca și terasa cu pricina să ia foc, din motive neelucidate. Poate, de fapt, oamenii i-au dat foc ei înșiși, ca să nu se mai complice.
Dar insistența se măsoară în betoane. În septembrie 2016, pe plaja de la Vadu apăruse o fundație de beton. Tot la 25 de metri distanță de mare. Dublu ilegal. Pe lângă fundație, care avea trase și țevile pentru scurgeri și cabluri, se mai odihneau pe mal și niște containere cu muncitori. Goale sâmbăta și duminica, totuși.
Cine, cum și de ce a clădit fundația cu pricina? Va rămâne, multă vreme, unul dintre marile mistere ale omenirii. Căci, se știe, camioanele care cară containere, betonierele și alte utilaje de construcții de mari dimensiuni pot trece absolut neobservate printr-un sat în care localnicii îți recunosc numărul de la mașină când ai venit, deja, a doua oară pe la ei.
Nu mai contează,
însă, nici cine a construit, nici de ce. Oamenii care ar fi închis ochii și care, anul trecut, au petrecut pe marginea fundației, cu pahare de șampanie în mână, sunt pe cale de dispariție. Există o nouă viziune pe malurile mării și pe cele ale Dunării, iar viziunea asta spune că miile de oameni care vine deja, week-end de week-end, pe plajele sălbatice ale Rezervației nu mai pot fi ignorate. Dar pot fi educate și controlate, astfel încât să nu adâncească distrugerile. Nu, ceea ce a fost deja construit ilegal nu e bun construit și un dat de la Cel de Sus. Dar Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Delta Dunării a făcut deja un studiu în care se vede ce locuri de pe plajele alea ar putea fi neîngrădite publicului, pentru că “volbura de nisip” nu se mai întoarce la viață. Alea vor rămâne zone accesibile, în limitele și regulamentele Rezervației. Oricum, fără betoane, fără construcții permanente, fără canalizare și toalete cu bideu. Plajele sălbatice sunt și încă vor rămâne sălbatice. Accesibile, dar în limite civilizate. Cumva, trebuie să evităm dezastre mai mari, cum ar fi mișcările de genul “Salvați!”. Până să salvăm, nu mai bine apărăm?
Prostimea nu are bun simt, domnule, te agiti degeaba, pentru cine? Vrei sā protejezi ceva ce nu are valoare in ochii lor.
Noi, pulimea … Cu diagnostic, dar făr-de leac!