Să citeşti prima oară Ulise de Joyce e o aventură. Să-l reciteşti e cu totul altceva. Dacă ţi-a plăcut prima oară, simţi nevoia să revii la acest roman orgolios, destinat unei categorii aparte de cititori. Nu iubitorilor de romane, ci literaţilor amatori de ciudăţenii romaneşti.
Te întorci la Ulise ca să-i iei la puricat toate aluziile literare şi ca să reciteşti anumite capitole ale acestui text impecabil, dar nu cum ai dori să reciteşti un roman. Dacă scrii proză, eventual roman,Ulise ţi se pare de o măreţie obraznică sau un roman imposibil pe care cei care-l laudă ori l-au citit din datorie, ori l-au frunzărit ca să nu pară că nu ştiu care-i treaba cu Ulise.
Dacă-l citeşti calm şi fără să te laşi influenţat de autorii care l-au declarat genial pe Joyce, descoperi un roman de o prolixitate uneori enervantă, care nu se prea ţine epic pe picioarele lui şi care te snobează cu organizarea lui, ca în Odiseea, dar fără firul epic de acolo.
De fapt, Ulise e un soi de balenă literară care înghite tot ce-i iese în cale digerînd artistic nişte, de fapt, mărunţişuri cu care un romancier serios nu şi-ar pierde vremea. Nu mă interesează că un oarecare Leopold Bloom (Ulise) bîntuie într-o zi prin Dublin, ceea ce îi îngăduie autorului să-şi dea cu părerea despre diverse chestii. Textul e cel mai adesea rîcîielnic şi din cînd în cînd de-a dreptul provocator, totuşi nu te prea îndeamnă la lectură. Dar balena care-l conţine ba dă teribil din coadă la suprafaţă, ba se duce în adîncuri de unde nu i se aude decît extraordinarul cîntec straniu, încît mergi pe urmele ei.
De unde atunci toată gloria şi toată celebritatea acestui roman? Explicaţia cred că stă în ultima parte a romanului, cea în care Molly, nevasta lui Leopold Bloom, intră în scenă. Aici, parcă, Joyce uită de toate trucurile şi obsesiile lui literare şi se lasă şi el cucerit de această femeie cam vulgară, cam beţivă şi obsedată sexual. Şi scrie nişte pagini fără egal, de parcă el ar fi sexul în aşteptare al lui Molly, şi răsuflarea ei, şi tot ce i-a mai rămas ei după măritişul cu Leopold, cel care n-o satisface, ci doar o excită, încît să-şi dorească un bărbat care s-o umple, cum visează beată, în pat.
Molly, cu sexul ei dornic, îl primeşte în gînd şi pe Leopold, acest Ulise rătăcitor din Dublin, absoarbe şi lumea din oraş, dar ca o Penelopă în jurul căreia au roit bărbaţii visează la un anumit mascul. La adevăratul Ulise, cel fără aluzii şi fără jocuri lipsite de conţinutul pe care-l aşteaptă. Ca şi cum Joyce însuşi ţi-ar spune, la capătul romanului său că tot ceea ce s-a întîmplat în carte înainte de apariţia lui Molly trebuie să pătrundă în adîncul acestei noi Penelope, ca să-şi capete finalitatea.
