Am început să mă plictisesc de realismul de cartier de la noi, în care dialogurile și relatările la persoana întîi gem de „pulă“, „pizdă“, „cur“ și „căcat“, iar subiectele sînt supte de sub unghii. Stilul furios, simulat în ultimii vreo 25 de ani, și tonul certăreț-pamfletar al autorilor și-au depășit termenul de garanție, încît miroase a vechi și pare manierist. Scriitori talentați își chinuie înzestrarea străduindu-se să pară spontani și vioi, cu aceste ghiulele pe care și le leagă de bunăvoie de picioare. Remus Boldea, care debutează cu această carte, plătește și el bir acestui autenticism în cîteva dintre povestirile din A râs și tata, dar iese cît se poate de convingător din rînd în celelalte. Textele au tăietură precisă, nerv și, cu toate că lumea povestirilor lui e cea a băieților de cartier despre care s-a tot scris, perspectiva e nouă, iar stilul e al unui autor care-și stăpînește fără greș tastatura.
Scrise toate la persoana întîi de cineva care vrea să fie scriitor și căruia nu-i aflăm numele întreg, ci doar diminutivul „Cipri“ (n-avem nici un motiv să punem semnul egal între autor și personajul său), povestirile lui Remus Boldea sînt fie mici narațiuni cu copii, adolescenți sau tineri care descoperă una-alta despre ei și despre ceilalți – mai ales prietenia, sexul și moartea –, fie portrete în mișcare. Unele personaje revin – schimbate sau nu –, cele mai multe apar o singură dată, însă cu o pregnanță care „te obligă“ să le ții minte. Copiii din aceste povestiri sînt departe de a fi niște inocenți care descoperă cum e viața. Știu multe pentru vîrsta lor din pricina promiscuității vieții la bloc în apartamente în care intimitatea personală e exclusă. Mai exact, sînt, cum s-ar zice, informați, dar au naivități pornite din lipsa experienței personale. Mamele lor sînt bătăușe și teroriste, într-un cuvînt niște scorpii, iar tații, bețivi și din topor, dar, orișicît, mai cumsecade decît ele.
Povestitorul din A râs și tata e un cinic sentimental cărui îi place Seinfeld, îl recitește pe Salinger și se plînge că nu-i prea iese pasiența. Așa că atunci cînd se apucă să scrie un roman îi cere prietenului Tavi să-i bată ușa apartamentului în cuie, să-i aducă mîncarea printr-o deschizătură cu oblon, cum sînt cele prin care intră și ies pisicile (Faza aia din Seinfeld) și să nu-i dea drumul înainte de termen. Cu acest prilej, scriitorul claustrat constată că uneori nu-i bine să ai prieteni care se țin de cuvînt. În altă povestire, la începutul adolescenței, naratorul e dezvirginat de o fată care la șase ani a fost protagonista unui film porno făcut tot de ea cu telefonul mobil și care are în cartier reputația unei generozități sexuale de care au beneficiat alți 15 băieți înaintea lui. Cînd îl încearcă dorința de a o păstra pe fată numai pentru el, povestitorul are revelația că ar fi păcat ca un trup minunat ca al ei să nu-i mai fericească și pe alții. Altundeva, Cipri descoperă inegalitatea în fața morții, cînd observă că, în timp ce la moartea unui coleg de liceu, celorlalți li se dă o zi liberă, ca să-l jelească în tihnă, cînd moare o colegă care l-a lăsat să-i atingă sînii și după care el suferă de n-a putut învăța la matematică, profesorul îi dă nota 2, fiindcă „Simena era o curvă!“ (Efort nerăsplătit).
Mai toate povestirile lui Remus Boldea, cu umorul lor negru, casant, au o poantă finală de o tulburătoare ingeniozitate care duce textul într-un registru grav, care pînă atunci se lasă doar ghicit printre rînduri. Izbitor de talentat și cu o conștiință artistică sigură, Remus Boldea e un prozator care se impune de la prima carte.
Remus Boldea, A râs și tata, Editura Trei, 2022.
