Ca om de cîmpie ce sînt, nu mă dau în vînt după alpinism. Poate și pentru că în adolescență mi-a murit o prietenă într-un accident, cînd se cățăra pe un munte. Citesc însă povești despre alpinism cu o curiozitate vag morbidă. Și cum mă interesează și istoriile despre teroarea stalinistă, împerecherea lor în acest roman documentar m-a făcut să-l citesc pe nerăsuflate. Franțuzul care l-a scris e alpinist și a cunoscut la fața locului enigmaticul spirit slav. În afară de Alpiniștii lui Stalin, Cédric Gras a scris și despre alpiniștii lui Mao, într-o carte pe care am dat-o cu împrumut înainte de a o fi citit și care nu s-a mai întors la mine. M-am consolat oarecum fiindcă despre alpiniștii lui Mao e vorba și aici, mai spre sfîrșitul opului.
Autorul e convins că în anii în care a învățat și a călătorit prin suspicioasa Rusie a lui Putin a fost urmărit de FSB, poliția secretă care a luat locul KGB-ului, ceea ce, spune el, l-a făcut să se simtă mai aproape de personajele sale, frații alpiniști Abalakov. Ca să se documenteze în arhivele KGB-ului despre interogatoriile prin care a trecut fratele mai mare, inginerul Vitali, cît a fost deținut la Lubianka, Gras a trebuit să străbată labirintul birocrației lui Putin, primit cu răceală, cînd nu de-a dreptul cu aversiune, de funcționarii cu care a avut de-a face.
Poveștile celor doi frați Abalakov încep prost, în orășelul din Siberia unde îi crește un unchi înstărit. Unchiul e condamnat la moarte ca dușman al revoluției, de burghez ce era. Nu e împușcat doar pentru că revoluția avea nevoie de contabili și Abalakov știa să socotească. Vitali și Evgheni scapă de închisoare fiindcă revoluția s-a lăsat coruptă și i-a lăsat în pace. Viitorii alpiniști se duc la Moscova să-și piardă urmele; unul ajunge inginer, celălalt sculptor și, în pofida primelor experiențe pe care le-au avut cu comunismul, amîndoi trag sincer la atelajul stalinismului. Mai tînărul Evgheni sculptează silitor după canoanele realismului socialist, iar Vitali servește comunismul într-o fabrică.
Gras notează că, la fel ca toate celelalte sporturi practicate în URSS, și alpinismul care le place Abalakovilor devenise o afacere a propagandei sovietice. Se practica alpinismul de masă, anunța Pravda sau ziarele de nișă. Iar alpiniștii experimentați erau trimiși după metale rare pe vîrf de munte. În perioada internaționalismului, printre alpiniști se numărau și amicii lui Lenin care se dedulciseră la excursii pe munte în Elveția urmîndu-i exemplul. Deveniți activiști după Revoluție, aceștia conduceau expediții sau făceau rost de fonduri pentru cei trimiși în „misiuni montane“. Nu era nici o rușine că vîrfurile munților șaptemiari erau cucerite de comuniștii nemți, echipați adecvat. Evreii alpiniști nu erau luați la ochi, ceea ce li s-a întîmplat cînd Stalin a început să-i vîneze pe troțkiști.
Cînd începe marea teroare a lui Stalin, alpiniștii află și ei cum stă treaba după ce încep să fie arestați, unii pentru cosmopolitism, alții pentru troțkism, mulți fără nici un motiv, la număr. Vitali ajunge în pușcărie, acuzat de spionaj, în timp ce Evgheni nu numai că scapă, dar ajunge vedetă și ca sculptor, și ca alpinist. Gras le povestește expedițiile pe munte, cînd cu ironie cehoviană, cînd pe tonul grav al lui Soljenițîn din Arhipelagul Gulag, din care francezul mai și citează pătruns. Întorși de pe munte, alpiniștii sînt arestați și trimiși în Gulag. Cei mai rezistenți, ca Vitali, supraviețuiesc interogatoriilor și lagărelor de concentrare. Cînd Vitali e eliberat după război, deși și-a pierdut degetele de la un picior, degerate pe munte, se întoarce la alpinism, cînd nu inventează proteze pentru soldații mutilați pe front și echipament pentru escaladări. Inginerul scrie articole de propagandă în timpul Războiului Rece și e convins că fratele său Evgheni, care și-a pierdut viața intoxicat cu gaz metan într-un apartament din Moscova, a fost asasinat. Fiul său, constată Gras, are aceeași convingere după căderea comunismului și cere redeschiderea anchetei. Autoritățile refuză, se pare că pe bună dreptate. Oricum, în noua Rusie a lui Putin nimeni nu mai are timp să-și aducă aminte de trecutul tragic și de alpiniștii Abalakov care au vrut să cucerească și Everestul, observă francezul. A reînceput cultul lui Stalin și rușii sînt îndemnați să-l iubească pe noul tătuc care-i conduce. Unii se supun de frică, oportuniștii devin putiniști ca să tragă foloase din asta, încît ai zice că, în Rusia, istoria e condamnată să se repete, chiar și în cazul alpiniștilor. Chiar dacă nu e un vîrf literar, Alpiniștii lui Stalin e de citit.
Cédric Gras, Alpiniștii lui Stalin, traducere de Giuliano Sfichi, Editura Polirom, 2024.
