Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Un jurnalist care se dă drept istoric

Zoom Un jurnalist care se dă drept istoric

Dacă te bagi în treburile istoriei, asta nu te face automat istoric. Acesta e cazul jurnalistului francez Thierry Wolton, autor controversat la el acasă, care la noi e prezentat ca un soi de guru al istoriei recente. Ceea ce omul nu e. Sau, dacă vreți, e un soi de istoric amator pe care istoricii adevărați nu-l iau în serios, dar care e oferit cititorilor din România ca o autoritate în domeniu.

Negaționismul, subiect despre care, mai nou, își dau cu părerea, pe net, tot soiul de neaveniți grupați în, cum să le zic, comunități asemănătoare acelora ce se exprimă negativ despre vaccinarea copiilor, a găsit în Thierry Wolton un autor care, la fel ca ucenicul vrăjitor, încurcă lucrurile, din pricină că se crede istoric, deși nu e decît un jurnalist care-și dă cu părerea despre istorie. Așa că el a publicat lejer o Istorie mondială a comunismului, deși această trebușoară presupune instrumente de lucru pe care Wolton nu le stăpînește decît ca jurnalist, nu ca istoric. Care e deosebirea? În timp ce istoricul se căznește să adune cît mai multe date pentru a scrie despre un subiect dat, jurnalistul francez însăilează o istorie din ceea ce are la îndemînă. Și își dă senzaționalist cu părerea pe această uriașă temă care încă așteaptă un istoric adevărat ca să pună lucrurile cap la cap.

În Negaționismul de stînga, prima chestie care m-a făcut să tresar e că, în afară de notele de subsol, lipsește la sfîrșitul cărții bibliografia de care se folosește autorul. Mă rog, într-un eseu poți admite așa ceva, dar într-o carte cu pretenții de istorie, nu.

E evident aici că Wolton una predică și alta scrie. Mai precis, că în timp ce el zice că nu pot fi comparate negaționismul crimelor în masă cărora le-au căzut victime țintite etnic evreii din lagărele de concentrare naziste cu crimele în masă din regimurile comuniste, tot compară lucrurile, ca și cum relatările despre Holocaustul nazist ar fi fost și ar fi favorizate și azi, în comparație cu cele despre crimele în masă din Gulagul stalinist din URSS și din țările cu regimuri comuniste care au fost satelite ale URSS-ului condus de Stalin. Or, această comparație mi se pare o ticăloșie jurnalistică, pe care un istoric adevărat ar denunța-o, nu s-ar folosi de ea pentru a stîrni false conflicte de întîietate. Wolton dezvăluie în cartea lui o sumedenie de murdării comise în Franța de oameni de stînga comunistă, complici sau chiar stipendiați de Moscova lui Stalin ori de China lui Mao, printre care și scriitori, filosofi și jurnaliști celebri. Dar care e relevanța acestor infamii de stînga, trecute cu vederea la un moment dat, față de cele de dreapta, care contestă în prezent Holocaustul? Dacă ar fi fost istoric, nu un jurnalist care-și dă cu părerea despre, Wolton ar fi trebuit să scrie două cărți diferite despre negaționism, nu să amestece lucrurile stîrnind astfel confuzii printre cititorii care-l iau în serios, asta în timp ce-și ia aerul că respinge această operațiune. Că există un negaționism de stînga e incontestabil. La fel cum e incontestabil și că la acest negaționism au luat parte, în Franța, scriitori și filosofi printre care și Sartre, și Louis Aragon, ca să nu mai vorbim de Partidul Comunist Francez, care a fost mulți ani un soi de sucursală a Moscovei. Plus troțkiștii și maoiștii din Franța, extremiști politic dintre care unii au susținut maoismul pe vremea cînd Mao făcea cumplita sa revoluție culturală, iar alții erau susținători ai regimului din Cambodgia khmerilor roșii, în care vedeau, de la distanță, marea purificare comunistă cu ajutorul crimelor politice în masă.

Pe partea investigației jurnalistice, Wolton funcționează bine cînd scrie despre stînga și extrema stîngă din Franța, pe care le dibuiește cu precizie, la fel și cînd  identifică grupări de extremă dreaptă. Dar cînd ajunge la generalizări, ca istoric ce se crede, jurnalistul încurcă borcanele, fiindcă n-are stofă de istoric, dar și ca jurnalist se încurcă în propriile sale investigații.

 

Thierry Wolton, Negaționismul de stînga, traducere de Georgeta-Anca Ionescu, Editura Humanitas, 2019.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Coronavirusul, pseudonimul penibil al ciumei

    25 februarie 2020

    Arta a cochetat cu moartea la Carnavalul din Veneția pînă cînd măștile fascinante și grotești pe care turiștii și le-au tras fericiți pe meclă au fost înlocuite brusc cu o […]

  • Coronapirus

    25 februarie 2020

    Cel mai nou, puternic și neașteptat aliat al Opoziției e acum coronavirusul, care vine din Italia, pe vechiul drum al romanilor, să ia în stăpînire ce a mai rămas, după […]

  • Guberniul său

    25 februarie 2020

    „Poate dumneavoastră aveți treabă și noi vă reținem!“ Asta i-a spus un ziarist președintelui Iohannis luni, când acesta din urmă limitase numărul de întrebări pe care le puteau pune ziariștii […]

  • În căutarea țăranului pierdut

    18 februarie 2020

    Prin anii ’90, șoseaua dintre Craiova si Calafat purta la gît în plină iarnă salbe de potîrnichi și de prepelițe, care spre a nu fi detectate pe cîmpul înzăpezit de […]

  • Instinct primar

    18 februarie 2020

    Partidele bătrîne se închină la chipul cioplit al primarului. Și PSD, și PNL se prosternează la picioarele acestei divinități păgîne. Au primari mulți pe care vor să-i păstreze fiindcă fără […]

Cele mai citite