Un fenomen descris de Orwell, dar surprins și în folclorul românesc, ne spune că suinele care reușesc, într-un fel sau altul, să ajungă pe crengile superioare ale unui arbore au tendința de a nu mai coborî de acolo, ba, mai mult, deși locul nu le este destinat și nici propice, respectivele ființe fac tot posibilul pentru a nu fi îndepărtate, îngrădind, în același timp, accesul altor specii poate mai îndreptățite să stea pe crengile copacilor.
În viața de zi cu zi, de unde se inspiră de obicei fabulele, există o castă de cetățeni mai egali decât ceilalți, chiar și în condițiile în care Constituția sau Declarația Drepturilor Omului sunt destul de categorice în ceea ce privește egalitatea. La noi, unde astfel de acte sunt considerate o piedică în calea progresului și dezvoltării statului de drept, magistrații par a fi acei oameni care, deși nu au vreo legătură cu paracopitatele anterior amintite, le copiază cu sfințenie comportamentul, încercând să-și construiască un sistem în care să nu dea socotelă nimănui, pentru nimic.
Lunile astea, Ministerul Justiției lucrează la modificare legii privind statutul procurorilor și judecătorilor, precum și la o lege care ar trebui să stabilească modul în care magistrații vor răspunde pentru greșelile lor, voite sau nu. Numai că magistrații, de pe crengile superioare, privesc în jos cu aroganță și dau dojenitor din cap, dând de înțeles că așa ceva nu se prea poate.
Consiliul Superior al Magistraturii, de exemplu, s-a gândit că, deși rolul separației puterilor în stat este acela ca puterile să exercite un control democratic una asupra celeilalte, n-ar fi rău ca puterea judecătorească să nu fie, de fapt, controlată de nimeni altcineva decât de către membrii castei. Așa se face că, indiferent de voința electoratului, care, periodic, alege câte un om sau un grup de oameni care să pună în practică viziunea cea mai apropiată de cea a majorității, judecătorii și procurorii, reprezentați de către CSM, și-ar dori ca ei să nu răspundă în fața nimănui altcuiva decât a lor înșile, dându-și dreptul de a se numi singuri și făcând imposibilă revocarea lor din funcții, indiferent de faptele pe care le-ar comite. Astfel, în amendamentele pe care le-au adus proiectului de modificare a legilor 330, 304 și 317 din 2004, membrii CSM propun ca președintele și vicepreședinții Înaltei Curți de Casație și Justiție să fie numiți de către președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora să fie numiți de președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul ministrului Justiției. Până aici, modificările sunt minore, dar nu neimportante. Căci, deși procurorii, nefiind parte a puterii judecătorești, ci a celei executive, aparținând de Ministerul Justiției, ar trebui să aibă șefi numiți de către ministrul Justiției, CSM vrea ca numirea să o facă doar casta, fără controlul sau intervenția executivului. Dar lovitura cea mare vine din faptul că CSM vrea ca președintele României să nu poată refuza numirea făcută de către CSM, după cum frumos spune și în alineatul ce apare atât la articolul despre numirea șefilor ÎCCJ, cât și la cel despre numirea șefilor parchetelor: “Președintele României nu poate refuza numirea în funcțiile de conducere prevăzute la alineatul 1”.
Deci, da, cam așa văd judecătorii și procurorii separația puterilor în stat: puterea judecătorească să-și facă singură regulile (căci CSM-ul vrea, dacă vă amintiți articolul de săptămâna trecută, și drept de inițiativă legislativă), să se numească singură și să nu fie controlată de nimeni, dat fiind că, deși toți cetățenii sunt egali în fața legii, judecătorii și procurorii sunt mult mai egali decât alții. Să fie stat de drept, cum vrea poporul, dar nu de drept constituțional, că prea ne încurcă uneori Constituția și prevederile ei.
Cum ar fi sa se transforme in casta inchisa? Adica sa fie inamovibili pana mor si dupa aceea in locul lor sa nu mai fie numit nimeni! Cu rabdare ne-am elibera de satrapii astia…