Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Un pedagog de școală prea nouă (2)

Zoom Un pedagog de școală prea nouă (2)

Învățământul românesc are toate problemele societății noastre și, uneori, și unele specifice. De ce, atunci, n-ar avea învățământul și problema oamenilor ajunși în locuri unde n-au ce căuta pentru că le lipsește moralitatea strict necesară pentru ca de ei să depindă viețile a sute de tineri anual?

Poate în alte domenii moralitatea unui individ nu este atât de importantă cum ar trebui să fie în învățământ. Cu siguranță că sunt meserii în care chiar nu contează ce faci în viața particulară, ce bei și cât, ce fumezi și pe unde, cu cine te culci și cum ajungi la asta. Când stai în fața strungului, metalul nu împrumută de la tine apucăturile greșite pentru a și le imprima în memorie și pentru a-și distruge viața avându-te drept model. Dar nu este acesta singurul exemplu, nu sunt doar muncile fizice cele care nu impun un comportament ireproșabil în societate. Dacă, însă, ești judecător, procuror, polițist, demnitar sau, nu în ultimul rând, profesor, educator, nu poți să zburzi în voie ca și cum n-ai avea nicio responsabilitate morală care să-ți apese umerii. Mai ales atunci când ești profesor, când plămădești viețile unor persoane ușor influențabile, aflate în formare, nu poți fi un exemplu negativ, nu poți fi tu însuți promotorul unor comportamente care se abat grav de la principiile morale și de la legile societății în care trăiești și în care urmează să trăiască și elevii tăi.

Înainte de a deveni propagandist al PNL,

atât de devotat cauzei încât a încălcat fățiș legea electorală și l-a adus pe candidatul PNL la Primăria Tulcea în clasele elevilor de a XII-a de la Liceul Tehnologic „Henri Coandă“ în fix prima zi de școală, în timpul orelor, pentru ca acesta să le vorbească despre parcări, trafic, bilete de autobuz gratuite și multe alte realizări pe care le va avea ca primar, Mihai Tiuliumeanu era doar un profesor de istorie și un director adjunct al liceului cu pricina. Neimplicat în politică, încercând să împace și capra și varza, gudurându-se pe lângă cine credea el că l-ar putea ajuta mai bine în carieră.

Anul trecut, însă, a apărut, pe fondul mai multor antecedente nesancționate de-a lungul timpului, și o cercetare penală pentru lovirea unuia dintre elevi. Cum problema este una deosebit de gravă pentru un cadru didactic și, mai ales, pentru un director adjunct de școală, Mihai Tiuliumeanu și-a căutat sprijin și adăpost în brațele celor care l-ar fi putut proteja mai eficient. Iar aceia s-au dovedit a fi liberalii. Peneliștii, adică.

Ajunși la putere fără alegeri, în noiembrie 2019, urmașii nu atât ai Brătienilor, cât ai PDL-ului străbun au politizat rapid tot ce însemna instituție de stat. În numele depesedizării, au penelizat tot, locuri care, anterior, nici nu aparținuseră membrilor vreunui partid. Așa se face că, la Tulcea, PNL a politizat rapid și Inspectoratul Școlar Județean, numind o învățătoare membră a PNL și consilier local al aceluiași partid în funcția de inspector școlar general. Asta se întâmpla în ianuarie. Cam tot de pe atunci, poate cu niște luni întârziere, cât și-a negociat supraviețuirea, Mihai Tiuliumeanu a devenit un înfocat susținător al PNL și al candidaților săi. Pentru că dacă nici inspectorul școlar general al județului nu te poate scăpa de probleme…

Dar problema cea mai mare

a lui Mihai Tiuliumeanu nu vine doar de la dosarul lovirii unui elev. el este, deja, de ceva vreme, supravegheat cu atenție și îngrijorare în mai multe spețe. Unele chiar la fel de grave precum violența împotriva elevilor.

Periodic, să spunem cam o dată la un an, un an și jumătate, DIICOT-ul Tulcea și serviciul Poliției care colaborează cu DIICOT pentru combaterea crimei organizate mai destructurează câte o rețea de mici traficanți de droguri. În general, vorbim despre droguri ușoare, precum cannabisul, cu accente de ecstasy și alte substanțe similare.

Cum spuneam, periodic au loc destructurări ale unor astfel de rețele. Uneori sunt arestate și 18-20 de persoane.

Caracteristica pe care o au toate aceste persoane în comun este tinerețea. Unii sunt elevi de liceu, alții n-au terminat demultă vreme o astfel de instituție de învățământ. După o astfel de destructurare, unul dintre puștii prinși ca făcând parte dintr-o rețea locală de trafic de droguri, vrând să-și scape pielea, a pus la dispoziția anchetatorilor o discuție cu profesorul său (fostul) Mihai Tiuliumeanu, în care acesta îl întreba dacă poate achiziționa cannabis în Tulcea:

„Mihai Tiuliumeanu: ceva sandviciuri de calitate pe la Tulcea?

Suspect: În Tulcea nu prea…e și foarte scump… și nici nu-ți dă corect… te fură la gramaj… adică, dacă vreți, vă pot face rost, e destul de bun… dar dați 60 de lei pe un gram… care mie mi se pare f. mult.

Mihai Tiuliumeanu: F. mult, da, nu e cazul“.

Evident, nici măcar în Tulcea „sandviciurile” nu se vând la gram și nu costă 60 de lei gramul, iar cei care urmăresc fenomenul consumului de droguri știu că, o bună perioadă, acesta era prețul cannabisului: 60 de lei/gram.

De la această convorbire despre iarba

ce poate fi fumată s-a ajuns și la alte convorbiri din computerul lui Mihai Tiuliumeanu. Cum s-a ajuns la ele, să spunem că acum nu ne interesează. Dar ele în sine, convorbirile, sunt interesante. Cum este aceasta, purtată pe e-mail cu o elevă a Liceului Tehnologic „Henri Coandă“, căreia îi vom ascunde din motive lesne de înțeles, numele:

„am primit un sms care suna așa:

«dom profesor, aveti grija ca (yyy) cam se lauda ca o scoateti in oras în fata unor persoane care ar putea sa interpreteze gresit. Si spune unele lucruri care mai bine nu ar fi spuse în fata tuturor! Incercati sa o faceti sa numai se laude la toata lumea. Nu va suparati ca va spun, dar cred ca e mai bine pt evitarea unor dispute sa-si tina putin gura».

stii parerea mea despre astfel de lucruri. in cazul in care ai facut ceea ce spune in acel sms, nu doar ca nu vei mai merge in Spania, dar voi avea grija sa dai bacu’ in sesiunea 2, o data cu claudelu’ si te fac si de cacat in fata intregii clase!

cred ca nu esti chiar atat de tampita!

iar dak te-ai laudat, din varii motive, ink mai poti s-o dregi in vreun fel!“.

Amenințarea cu neintrarea în examenul de bacalaureat

este amenințarea favorită a lui Mihai Tiuliumeanu în raport cu elevii din LTHC. Cine nu îi face pe plac sau cine, precum această elevă, se laudă cu relațiile pe care le are cu profu’ riscă să piardă un an din viață pentru că directorul adjunct al liceului trage sforile în așa fel încât să apară corijențe sau chiar repetenții, incompatibile cu Bac-ul.

Altfel, totuși, vorbim de un profesor progresist, într-un liceu progresist, unde nu mai lipsește mult ca educația sexuală să se facă direct pe catedră.

2 comentarii

  1. #1

    Wow!
    Sint astea adevarate?
    Daca da, tipul e un inconstient!

  2. #2

    In noul invatamant,daca esti protejat politic poti face orice porcarie.La noi in scoala se petrec lucruri scandaloase/ilegale/imorale,dar nu ai cui sa te plangi.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Vacile

    1 octombrie 2024

    Aceste vaci aduse din Olanda cu avionul sînt mîndria ținutului nostrum vă jur șapte țigani angajaţi să le cînte-n surdină stau ascunși în coceni pînă seara îngrijitorii sughiță sub dușuri […]

  • Infecți de serviciu

    30 septembrie 2024

    Din măgarul german a rămas azi o potaie. Din răget, a rămas un schelălăit. Lăsat din brațe, Iohannis se gudură pe lîngă fosta lui umbră. Lucrurile au luat-o razna, iar […]

  • Descoperirea operei

    24 septembrie 2024

    Multă vreme am crezut că poezia doarme sub aripa cocostîrcului sau că va trebui să scurm după ea prin păduri, dar ca un profet izgonit din pustiu de gîlgîitul sondelor […]

  • Un caz grav de abuz neraportat la Poliție

    23 septembrie 2024

    PNL trăiește drama studentelor abuzate de Bulai, căci Iohannis presează partidul cu cereri pornografice. Îi cheamă pe lideri noaptea la Cotroceni și îi forțează să se dezbrace de morală. „Scoate-ți-vă […]

  • Atentator de provincie

    17 septembrie 2024

    Lîngă oftatul gării, bodega-i cu noroc, pisica iar se freacă de scaun şi ia foc, vioara taie capul ţiganului coclit, nu strănuta că zboară toţi fluturii din zid. Azi o […]

Iubitori de arta