Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Un porc a decis să-și doneze corpul științei gastronomice

Zoom Un porc a decis să-și doneze corpul științei gastronomice

Decizie șocantă a unui porc de 120 de kilograme dintr-o gospodărie ilfoveană. El a cerut ca, după moarte, corpul lui să fie pus în slujba științei gastronomice, iar cercetătorii să prepare, din carnea și din slănina sa, noi și inovatoare leacuri pentru foame. Porcul mărturisește că vrea să lase ceva în urma lui, ca să nu spună lumea despre el că a trăit degeaba. “Unii ajung șefi de stat, în timp ce alții scriu cărți geniale. Eu n-am reușit așa ceva. Tot ce sper e că știința gastronomică va profita de corpul meu, iar cercetătorii vor prepara niște sărmăluțe delicioase”, a declarat el.

Porcul nu știe unde va ajunge scheletul lui, însă și-ar dori ca toba și caltaboșul să fie expuse în vitrina unei băcănii în scopuri educative, astlfel încât toți copiii din cartier să știe cum arătau niște preparate tradiționale.

”Mi se pare vital pentru educația următoarei generații. Știți că încă mai întâlnesc oameni care nu știu să arate unde e inima și unde sunt rinichii în toba de porc?”, a explicat animalul. ”Când îi văd, îmi vine să-mi pun de gât un șir de cârnați și să-mi iau zilele.”

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint