Un roman de două ori derutant! Titlul te trimite la o anchetă pe calapod polițist, ceea ce și e această poveste, iar textul e o ficțiune documentată pînă în vîrful unghiilor despre viața unui scriitor ultracunoscut și a celui mai celebru personaj al său. Autorul său, franțuzul Michel Bussi, și-a agonisit celebritatea cu romane polițiste. Am scris despre unul dintre ele, Nuferi negri, investigația despre crimele imaginare din satul în care impresionistul Monet și-a pictat nuferii pe vremea cînd era aproape orb. În Cod 612, obiectul anchetei, în afară de Micul Prinț, e și sfîrșitul autorului său, scriitorul aviator Antoine de Saint-Exupéry.
Cartea lui Saint-Ex, a doua din lume după Biblie la tiraje și la numărul de limbi străine în care a fost tradusă, mîndrie națională a Franței, ca și autorul ei, e cercetată de doi detectivi în manuscrisul expus la muzeu. O ea, Andie, tînără, și un el, Neven, trecut de prima tinerețe, sînt angajați de un miliardar camerunez să elucideze misterele celor două morți. Două perspective diferite sînt aplicate cărții și autorului ei. Celor doi li se adaugă și membrii unui club alcătuit din șase cunoscători de elită ai Micului Prinț dintre care doi și ai lui Saint-Ex.
Din inevitabilele mulțumiri ale lui Bussi aflăm că romancierul a citit biografiile lui Exupéry, și cele timpurii, și cele apărute la decenii după moartea scriitorului, dar și o parte însemnată dintre multele exegeze consacrate micului său roman ilustrat. Bîrfa biografică și numeroase observații despre călătoria prințului extraterestru sînt amestecate inteligent în carte pe firul anchetei care-i duce pe cei doi detectivi în cele mai îndepărtate puncte ale globului.
Cum era Saint-Ex? O bătrînă și distinsă franțuzoaică e convinsă că scriitorul aviator era îndrăgostit de ea și că toate celelalte, multe, femei pe care le-a cunoscut în Franța și în America n-au fost decît întîmplări erotice din viața lui de bărbat viguros, dar cu o minte de copil. Franțuzoaica are grijă să le încondeieze pe cele pe care le-a cunoscut și ea, și se indispune cînd detectivii se îndoiesc că Toni al ei s-ar fi putut îndrăgosti de un copil de cinci ani cînd îi vizita părinții. Un umor fin traversează romanul. Asta nu înseamnă că Bussi evită vulgaritățile atunci cînd dă de ele. Efectul e însă îndoielnic. Che Guevara, care citea în closet, entuziasmat de Micul Prinț îi spune unui compañero că a citit cartea „dintr-o singură căcare“. Anecdota funcționează, dar nu se pupă cu stilul cărții.
Tot îndoielnice mi se par și dezbaterile dintre Andie și Neven despre etica profesată de Saint-Ex în cărțile lui și numeroasele sale abateri de la ea în viața cotidiană. Aviatorul își înșală nevasta cu cine nimerește și pe unde apucă, în timp ce îi declară în scrisori o iubire de neabătut. Responsabilitatea, despre care Saint-Exupéry scrie pagini minunate în Micul Prinț, nu e punctul lui forte în viața de toate zilele. Nici aceste dezbateri eticiste nu sînt punctul forte ale romanului. În schimb, portretele succesive ale lui Saint-Exupéry făcute de membrii Clubului 612 trași de limbă de Andie și Neven se completează impecabil, iar personajul care rezultă din ele e cît se poate de viu și de interesant.
Marea performanță a lui Bussi rămîne însă recrearea Micului Prinț laolaltă cu comentariile despre călătoriile sale interplanetare și despre misterul morții sale. Bussi reproduce dialogurile micului extraterestru cu locuitorii planetelor pe care ajunge. În rest, îl rescrie pe Prinț în maniera lui Saint-Exupéry, fără să citeze din carte, cu o încîntătoare abilitate stilistică, iar asta fără să se îndepărteze de miza detectivistică a cărții. Pentru cititorii Micului Prinț, dar nu numai pentru ei, Cod 612 e un regal literar.
Michel Bussi, Cod 612. Cine l-a ucis pe Micul Prinț, traducere și note de Cristina Jinga, Editura Polirom, 2025.
1.371 de vizualizări
