Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Un scriitor genial își anunță apariția

Zoom Un scriitor genial își anunță apariția

Chiar dacă nu mi se pare tocmai un roman, cartea de debut a lui J.M. Coetzee te convinge de la primele pagini că e scrisă de un prozator genial. Așa că treci cu vederea că, de fapt, Ținuturi în crepuscul e alcătuită din două nuvele-jurnal între care nu există decît o legătură tematică și un artificiu de comunicare.

Autorul de hîrtie al primului jurnal se adresează unui anumit Coetzee, în timp ce în nuvela următoare avem de-a face cu relatarea unui Coetzee, autor și acesta de hîrtie, scrisă, vorba vine, cu aproape două secole înainte. Cele două nuvele se întîlnesc la capitolul ciocnirii civilizațiilor, dar, ca povești, între ele nu există nici o legătură epică.

Nu m-aș plînge de asta. Dar ca să știți la ce să vă așteptați și mai cu seamă la ce să nu vă așteptați din partea acestei cărți formidabile, aici tînărul scriitor Coetzee pune în pagină subiecte și teme la care se va întoarce strălucitor în romanele lui de mai tîrziu.

(Apropo, el e unul dintre încununații cu Premiul Nobel care și-au meritat laurii pentru valoarea lor literară, nu din motive conjuncturale, care transformă literatura într-un pretext politic pentru jurații Academiei Suedeze.)

Deocamdată, însă, adică în volumul său de debut, Coetzee, deși are vreo 33 de ani, nu-și pune probleme epice de romacier, ci se răsfață în false jurnale, semn că nu vrea să dea față direct cu cititorii. Și nici nu se gîndește că, totuși, un roman trebuie să aibă o anumită construcție pentru a-și merita numele. O va face mai tîrziu. Acum pare mai interesat de finețuri psihologice și de observații antropologice. Debutantul te pune, adică, la curent cu concepția lui despre lume și viață folosindu-se de „autorii” celor două jurnale.

Că primul său personaj, un psiholog american care lucrează pentru armată, la secția de propagandă, știe o groază de chestii, asta să zicem că face parte din fișa postului său. Celălalt însă, Jacobus Coetzee, fermier-explorator de origine olandeză, la a doua generație în Africa de pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, pare să fi fi stat mai mult prin biblioteci decît la ferma părintească. Ca să mai spun că are un limbaj pentru care l-ar fi invidiat mulți intelectuali din secolul 20. E drept că, de dragul verosimilității, jurnalul său e împănat cu vorbe în olandeză și în limbile triburilor locale. Totuși, asta nu te convinge că J.M. Coetzee și-a bătut prea mult capul ca să scrie ca un colonist olandez din Africa secolului al XVIII-lea. Însemnările de călătorie ale lui Jacobus par scrise mai degrabă de un antropolog din secolul 20 care a nimerit, printr-o fantă a timpului, cu 200 de ani în urmă, de unde scrie ce se întîmplă la ciocnirea a două civilizații, din punctul de vedere al civilizației victorioase. Nu altceva scrie și psihologul american Eugen Dawn, autorul primului jurnal, doar că însemnările sale sînt făcute în timpul războiului din Vietnam, cînd armata americană mai credea că ar fi putut să-i învingă pe vietnamezii lui Ho Și Min, inclusiv cu ajutorul propagandei. Iar șeful căruia îi este adresat studiul său e un anume Coetzee. Ăsta fiind cîrligul onomastic dintre cele două jurnale. (Dar și un joc de strategie belicoasă între personaj și autorul său, din perioada în care se purta revolta personajelor împotriva autorului, în prelungirea în proză a conflictului dramatic născocit de italianul Pirandello.)

În cartea asta, tînărul Coetzee își etalează atuurile pe care va miza și în romanele lui de mai tîrziu, unde va avea grijă de construcția epică. Aici, însă, acest sud-african de origine olandeză, care va colinda lumea, își încordează mușchii, vrînd să fie, deopotrivă, un eseist marcant și un prozator cu un stil absolut recognoscibil. Mai apoi, Coetzee va separa apele. Dar cu romanul său de debut, viitorul laureat al celor mai dorite premii literare din lume și-a anunțat apariția genială ca scriitor.

J.M. Coetzee, Ținuturi în crepuscul, traducere de Irina Horea, Editura Humanitas, 2019.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Coronavirusul, pseudonimul penibil al ciumei

    25 februarie 2020

    Arta a cochetat cu moartea la Carnavalul din Veneția pînă cînd măștile fascinante și grotești pe care turiștii și le-au tras fericiți pe meclă au fost înlocuite brusc cu o […]

  • Coronapirus

    25 februarie 2020

    Cel mai nou, puternic și neașteptat aliat al Opoziției e acum coronavirusul, care vine din Italia, pe vechiul drum al romanilor, să ia în stăpînire ce a mai rămas, după […]

  • Guberniul său

    25 februarie 2020

    „Poate dumneavoastră aveți treabă și noi vă reținem!“ Asta i-a spus un ziarist președintelui Iohannis luni, când acesta din urmă limitase numărul de întrebări pe care le puteau pune ziariștii […]

  • În căutarea țăranului pierdut

    18 februarie 2020

    Prin anii ’90, șoseaua dintre Craiova si Calafat purta la gît în plină iarnă salbe de potîrnichi și de prepelițe, care spre a nu fi detectate pe cîmpul înzăpezit de […]

  • Instinct primar

    18 februarie 2020

    Partidele bătrîne se închină la chipul cioplit al primarului. Și PSD, și PNL se prosternează la picioarele acestei divinități păgîne. Au primari mulți pe care vor să-i păstreze fiindcă fără […]

Cele mai citite