Ca să vezi, coincidență! În campionatele de top din Europa au fost Liverpool – Man. United, Atletico Madrid – Barcelona sau Internazionale – AC Milan. Da’ nici noi, de pe la marginea aceleiași Europe, nu ne-am lăsat mai prejos. Am bifat două derby-uri de mare tradiție: Rapid-Steaua, în Liga 4, și, mai local, Poli Timișoara – UTA, în Liga 2. A fost ceva simpatic, un semn al unității și discontinuității fotbalului românesc pe aceste meleaguri. Dezvoltăm ideea.
Unitate. S-a văzut, atît în Giulești, precum și la Timișoara, cît de mult țin ultrașii la echipa favorită. Ba mai mult (că d-aia pomeneam de unitate), s-a dovedit că fanaticii sînt de același neam. Ardelenii și bănățenii, așa cum se recomandă ei, civilizați, s-au luat la omor, deși se dau mai apropiați de Vest. În București, miticii n-au făcut decît să-și continue firesc tradiționalul război de pizduieli, flegme și cafteală, de la Podul Grant pînă-n Ghencea. Pe malurile Begăi a fost o bătălie tribală între suporteri, cum mai vezi doar la primitivii dintre Dunăre și Carpați. Vorba cronicarului: ghencean, giuleștean, timișorean, arădean – toți fanaticii români de același neam sîntem!
Discontinuitate. Ei, tăticule, aici începe întrebarea serioasă. De ce la “ei”, să le zicem așa, au derby-uri de tradiție în Liga 1, iar la noi au ajuns să fie prin ligi inferioare? Cam discutabile și derby-urile alea, fie vorba între noi. D.p.d.v. al nostru, deși n-avem vreo simpatie, Steaua = FCSB. Da’ Poli Timișoara cine o fi? Bragadiru, Recaș sau Primăria? Despre UTA, zău, habar n-avem – e prea Bătrînă Doamna. Și, cu drag pentru galeria lu’ Rapid (care, firește, n-a fost membră de partid), nici nu mai știm cum o fi mai bine: la Ministerul Transporturilor, la un privat, cică, ca Copos, sau la Primăria sectorului 1? Astea-s niște întrebări pe care ni le punem noi aici, da’ pe care nu și le mai pun “ăia”, la derby-urile lor de tradiție. Cum-necum, au ajuns să fie ceva mai relaxați. După sute și sute de măceluri reciproce, cei de la Liverpool nu-și mai pun problema că, în ciuda unor schimbări de acționariat, Manchester United (muie!) n-ar mai fi adevăratul Man. U. Nici măcar pe stadionul din Milano (San Siro sau Giuseppe Meazza, zi-i cum vrei, sfinții sînt aceiași) nimeni nu se întreabă dacă Internazionale e adevăratul Inter sau dacă AC Milan e adevăratul Milan. Așa au ajuns ăștia, de la Milano la Barcelona, să ia titluri europene și să aibă ditamai catedrala – că au avut continuitate.
Noi, aici, la porțile de fotbal ale Orientului, ne-am veselit la aceste două partide-derby din ligile inferioare. Ne-au evocat un plăcut aer familiar, de peste vremuri, cu galerii ciomăgașe cînd se califica Naționala la turneele finale și cînd, mai tîrziu, Rapid și Steaua ajungeau să se omoare în sferturile Europa League. Ce vremuri! Se vor mai întoarce, cumva, înapoi?
Era filmul ăla, Înapoi în viitor. Fotbalul nostru, atît de drag, cu’jdemii de oameni în tribună, merge pe deviza “Înainte, spre trecut!”. Hai România!
