De aproape un sfert de secol, scenariștii thriller-urilor politice sunt într-o perpetuă grevă. Așa se face că vedem, în buclă, remake-uri după același film prost.
Originalul a fost filmat în Rusia, pe la sfârșitul secolului trecut, când Jirinovski avea rolul de a-l face pe Elțîn să pară un geniu sobru. Una dintre primele reinterpretări s-a turnat în România, în 2000, când pericolul extremist Vadim l-a scos președinte pe Ion Iliescu. Rețeta a mers ca unsă, agitația fiind atât de aparent autentică, încât până și Liiceanu sau Blandiana s-au pătat prin contaminare cu sângele de pe mâinile lui Nea Criminelu atunci când l-au lovit, cu sete, cu ștampila pe care scria „VOTAT“.
Modelul a devenit atât de popular, încât a fost preluat în toată Europa. Cum-necum, aproape la fiecare rundă de alegeri în țările bătrânului continent a apărut câte un pericol extremist. „Săriți, câștigă extremiștii în Italia! Să ne mobilizăm!“, au urlat, cel mai recent, avertizorii de globalitate. De data aia chiar au câștigat „extremiștii“, care s-au dovedit a nu fi chiar niște extremiști, Italia de azi fiind departe tare de cea de pe vremea Ducelui.
Francezii se joacă de aproape două decenii cu mascarada asta. Când nu o flutură pe Le Pen ca amenințare, scot din bască niște musulmani născuți pe lângă Paris, care plasează strategic niște bombe. Teroriștii, fără excepție, sunt executați înainte de a putea depune mărturie, lucrurile se liniștesc, ordinea statală se restabilește.
La noi, aici, unde oile vorbesc și sunt subiect de balade populare și nu găsești meseriași, pentru că cei cu adevărat pricepuți se sinucid la terminarea lucrării, aruncându-se de pe clădiri echipați doar cu o pereche de scânduri pe post de aripi, la noi, așadar, după momentul Vadim lucrurile au fost puțin rafinate, adaptate specificului local.
În 2012, cu 11% din voturi, în Parlament a intrat PP-DD. Minune, speranță pentru proști, partidul care va salva națiunea. N-a fost să fie. În 2014, la nici doi ani distanță, PP-DD aproape că nu mai exista, obținând la europarlamentare puțin peste 3%.
În 2016, și mai surprinzător, intra în Parlament, cu 9% din voturi, USR. Minune, speranță sporită pentru proști, partidul care cu adevărat va salva națiunea. După trei ani, la europarlamentarele din 2019, USR depășea norma, ajungând la aproape 23%. După care a început declinul: în 2020, la alegerile alea adevărate, USR coborâse deja la 15%, acum băltește la un scor puțin mai mic decât în 2016 și e posibil ca în 2024, la europarlamentare, să nu facă pragul, mai ales că voturile se vor împărți între partidul lui Drulă și cel al lui Cioloș.
În fine, în 2020 povestea s-a repetat. Absolut surprinzător, pe neașteptate și pe nesimțite, AUR a intrat în Parlament, cu același 9%, scorul deja omologat al surprizelor politice în România. Deocamdată, AUR urcă, după modelul USR 2016-2019. Sondajele dau partidul celor care-l mânuiesc pe Simion la 22-24%, în creștere. Asta deși AUR este, ca și USR, un partid de lideri, fără structură reală și solidă în teritoriu. Peste un an, la europarlamentare, AUR ar putea ajunge, lejer, la peste 25% din voturi. Moment în care se va activa Uniunea Salvați Alegerile. Uniune care a început deja pregătirile, de luni bune. USA va ridica steagul pericolului extremist, pe care G4Mmedia îl agită deja de aproape un an. Ca și în cazul lui Le Pen, s-au activat acuzele de relații cu rușii, lucrurile sunt împinse spre manifestații violente, extremiștii trebuie să ne facă să tremurăm de frică în fața urnelor, astfel încât să votăm, la parlamentare și prezidențiale, iar, răul mai mic, într-o paradigmă nouă, în care PSD nu mai este răul cel mare. Ar putea funcționa ca în Franța, cu oarece succes, dar ar putea funcționa cum a funcționat și în Italia, adică invers decât se gândeau strategii obosiți și prăfuiți ai Europei. Ce amuzament trist ar fi să-i vedem pe șefii aparenți ai UE de la acel moment cum îl felicită pe Simion pentru moderație și europenism, ca lider al celui mai mare partid din România…
