Ca să ajungi la blocul meu trebuie să intri mai întîi pe o străduță, o străduță atît de îngustă încît două pisici mai dolofane n-au loc să intre dacă se nimeresc în același timp pe stradă. Ei, pe străduța asta, într-o dimineață, ca un rinocer care se străduiește să intre pe gaura unui șoarece, se zbătea să intre o mașină de curățat de la Primărie.
În final, șoferul și-a băgat picioarele, a coborît din tulumbă cu șapca ridicată pe vîrful capului și a țipat în telefon: “Chemați-o pe aia mică!”. Și imediat a apărut aia mică, adică o tulumbă în miniatură care a strîns tot praful și l-a băgat pe sub mașini, cît ai zice pește. În continuare nu înțeleg de ce Primăria spală strada cu șampon de copii, deși nu strînge gunoiul cu lunile, dar totuși trebuie apreciată vasta flotă de ustensile de curățat de care dispune. Mă gîndesc să-i sun să dea cu aspiratorul și pe la mine prin casă. Sigur au o mașinuță și mai mică, condusă de un om în miniatură, care poate să intre și acolo unde eu nu ajung niciodată: sub chiuvetă și după frigider.
Publicat în Cațavencii 10(88) 2013
