Sunt lucruri care se întâmplă lângă tine, la o mână distanță, și nu le observi. Nu le observi azi, nu le observi mâine, da’ până când?
De exemplu,
lângă tine se poate întâmpla un festival de film, iar tu să n-ai habar. Aș scrie că lucrul ăsta s-a întâmplat în Tulcea, dar am citit pe Internet niște comentarii ale unui cetățean care spune că nu-l interesează ce se întâmplă în Tulcea. Nici nu știu dacă să mai continui acest text, ca să nu-i creez un disconfort major respectivului, pentru că, iar, e vorba despre Tulcea. Am să mă opresc aici.
Și am să reîncep,
pentru că, de fapt, n-ar trebui să ne intereseze ce nu-i interesează pe oameni. Sunt convins, păstrând toate proporțiile, că sunt foarte mulți oameni neinteresați de nimic. Oameni care nu vor să știe despre ceea ce se întâmplă în jurul lor, pe o rază mai mică sau mai mare. Dar, cumva, ăsta este rolul presei: să povestească lucruri, mai ales pe cele despre a căror existență nu vrea să afle nimeni, din diverse motive. Păstrând proporțiile, cum spuneam, sunt convins că mulți n-au fost interesați de informația că lui Newton i-a căzut un măr în cap. E și cam non-știre, în felul ei. Dar ce a reieșit de aici a fost, până la urmă, extrem de interesant.
Așadar, dacă treci
prin iunie prin Tulcea, de șapte ani încoace, ai șanse să observi sau să nu observi că se întâmplă un festival de film. Cumva, ar fi scuzabil să nu observi. Tu te grăbești, ai pasager la unu sau la două, ai de cărat după tine cincizeci de undițe, patru sute de kile de râme, doi copii minori și o nevastă copleșită de căldură. De film îți arde ție?
Dacă, însă, nu ești atât de grăbit, sunt șanse să observi măcar voluntarii. De obicei, de șapte ani încoace, au tricouri pe care scrie Pelicam, în nuanțe variate de verde, în funcție de inspirația art director-ului. Împart pliante, în general, și invită lumea la proiecții. Să vadă filme, adică.
Dar e greu,
pentru că Pelicam este un festival internațional de film despre mediu. Și oameni. Dar, în principal, despre mediu. Mediul fiind chestia aia în care aruncăm noi gunoaie, în general, sperând că nu ne vede nimeni. Bine, apar și oameni în filmele alea, pentru că e greu să faci filme numai despre mediu, fără să apară și oamenii. Atât de mulți suntem, atât de tare am năpădit orice loc, încât chiar să vrei să filmezi un documentar numai și numai despre pelicanii creți, și tot îți trece câte un Gigel prin cadru.
Pelicam este,
așadar, un festival ceva mai greu de digerat. Filmele nu sunt cu bătăi, nu sunt din alea în care pritocești o ciorbă juma’ de oră, nu târâie după ele vedete de cinema care, eventual, au mai apărut și-n vreo emisiune populară de televiziune. Și, deși se întâmplă la buzele Deltei, deși oamenii sunt, aici, mai apropiați de mediu decât oriunde în altă parte, filmele despre mediu nu prind prea tare. Poate și pentru că, în mod ciudat, în orașul acela nu există vreun ONG cu adevărat important de mediu. Asociația care, până mai acum câțiva ani, milita zgomotos și vizibil pentru salvarea Deltei și a Dunării, de exemplu, era înființată în București, era condusă de la București, iar în Tulcea avea un simplu reprezentant local, nici măcar o zecime din numărul total al angajaților.
Deci e greu cu filmele de mediu și e greu, în general, cu filmele, într-un oraș care nu mai are drept cinematografe decât cele două săli de la mall. Unde, dacă nu se strâng cinci spectatori, nu se mai dă filmul. Și unde, de multe ori, nu se strâng cinci spectatori.
Intrarea e gratuită
la filme. Organizatorii sunt convingători și reușesc să strângă bani de la sponsori și de la autorități. Atunci când banii există, desigur. Uneori nu există, sau nu mai există în cantitățile obișnuite, dar, oricum ar fi, intrarea e gratuită.
Nici așa nu se umple sala la fiecare film, pentru că… Pentru că nu știu exact de ce. Și e păcat.
Nu e păcat că nu știu eu, ci e păcat că nu se umple sala. Timp de trei zile e un maraton de documentare bune. Spre foarte bune.
Dar bătrânii par a nu le gusta. Îi știți, oamenii ăia scârbiți de orice, care nu se mai uită decât la Discovery sau la Animal Planet, dar sunt prea obosiți să intre într-o sală și să vadă un film de o oră sau o oră și jumătate, neîntrerupt de reclame. Le gustă, însă, puștanii. De șapte ani, de când se face Pelicam, cel mai mare câștig este publicul tânăr. Sunt voluntari sau sunt interesați de lumea filmului, vor să se implice sau vor doar să privească, ei sunt, de departe, marele câștig al acestui festival. Stau la filme, participă la discuții, au întrebări și o viață întreagă înainte pentru a-și răspunde la ele. O viață pe care, cel mai probabil, și-o vor petrece în altă parte, nu în orașul în care s-au născut. Dar măcar vor fi avut aici șansa de a o începe mișto.
Sunt lucruri care
se întâmplă pe lângă tine și nu le observi. Dar e păcat. Și nu, nu este obligatoriu să fii din Tulcea ca să poți să vii, trei zile, la un festival de film despre mediu și oameni. Cică anul viitor chiar se va da o hotărâre de Consiliu Local prin care să fie acceptați și turiștii. Căci va fi, sper, festivalul ăsta și anul viitor.
