Viața radioactivă

O zi noroasă de început de primăvară. Vișeul de Sus. Un orășel în care atunci călcam prima oară. La marginea sa, case care păreau înfipte în coasta muntelui. Izvoare de ape minerale. Acasă la Dan Perța. Un tip cu umor care, de fapt, locuia în casa tatălui său, fost miner într-o mină radioactivă. Minereul pe care-l scosese la suprafață Perța bătrînul se ducea la ruși. Calea ferată care ducea la graniță ruginise. Bătrînul Perța nu era bolnav de nimic. Alții însă o pățiseră, ba o leucemie, ba un cancer, despre care nu se vorbea decît acolo în oraș, ca și cum ar fi fost vorba de boli rușinoase, locale.

Laurențiu Ulici, cu care mă dusesem acolo, cu Skoda lui, mai fusese la Vișeu. Poeții locali îl așteptau ca pe un măr copt să le aducă noutăți de la editurile din București. Nu știu ce noutăți avea să le transmită Laurențiu, dar lui i-a copt o măsea cariată, de i s-a umflat jumătate din față, rotunjindu-se ca un măr gălbui-roșietic. Ampicilină! În ziua următoare ne aștepta întîlnirea cu cititorii locali.

Pe la miezul nopții trebuia să apară și o poetă din București care venea cu trenul. M-am dus s-o întîmpin la gară și i-am explicat de ce Laurențiu nu venise s-o ia cu Skoda lui, așa cum îi promisese. Drumul pînă acasă la Perța nu ținea decît vreo zece minute. Dar în mica valiză a poetei erau și niște cărți, de m-au cocoșat pînă să ajungem. Cînd l-a văzut pe criticul literar, poeta să leșine: cum ar fi putut Laurențiu să se întîlnească a doua zi cu cititorii, cu fața lui umflată? Calm, Ulici a sfătuit-o să mănînce, dacă-i era foame, și să bea un pahar de tărie, chiar dacă nu-i era sete.

Apa minerală aștepta într-o căldare smălțuită, de unde fiecare își lua cu cana. Dan Perța o pune la curent despre familia lui și despre mina radioactivă unde muncise tatăl lui. Poeta, încercată de o bănuială cruntă, îi spune lui Ulici că de la radioactivitatea locală i se umflase falca. A refuzat să mănînce, dar a băut două pahare de tărie locală, așa că, pe la ora două dinspre zi, a gustat și din cîrnații radioactivi ai locului. Pe la ora zece și ceva, dimineața, cînd ne-am trezit, falca lui Ulici dăduse miraculos înapoi, încît poeta a tras concluzia că asta i s-a tras de la undele radioactive ale locului și, cum era cam grăsulie, s-a întrebat dacă n-ar fi fost bine să mai stea o săptămînă acolo, să-și recapete silueta.