În prezentul nostru bîntuit de extremism, de tranzacții ticăloase cu extremismul și de atracția tembelă pentru totalitarism, întoarcerea la N. Steinhardt echivalează cu regăsirea unei busole care arată nordul fără frică și fără șovăială. Cu totalul lor devotament față de ceea ce a însemnat și înseamnă, la noi și în lumea largă, opera și acțiunea culturală ale lui N. Steinhardt, George Ardeleanu și, mai nou, Adrian Mureșan îți arată cum poți ajunge pe drumul spre libertate și la fericirea pe care o atingi cînd descoperi cu luciditate libertatea, oricît de mare ar fi prețul acestei lucidități.
Nu știu dacă cititorul obișnuit e dispus să urmărească parcursul lui N. Steinhardt așa cum l-a „citit” Adrian Mureșan în această amănunțită monografie; cred că mai degrabă nu. Pentru un intelectual însă, Vârstele subversiunii ar trebui să fie o lectură pasionantă, dacă are chemare pentru dezbaterea etică și vrea să priceapă cum îți poți păstra integritatea în totalitarism fără să recurgi la subterfugiul laș al tăcerii. Avînd de ales în tinerețe între delațiune și refuzul de a colabora cu anchetatorii lotului Noica-Pillat, adică între Da și Nu, Steinhardt alege să spună Nu, ceea ce îi aduce condamnarea la pușcărie, după ce a fost torturat și umilit în fel și chip pentru a spune Da.
În închisoare, Steinhardt se convertește la creștinism, dar asta nu-l împinge spre național-comunismul în care au alunecat convenabil scriitorii care, după ce au ieșit din pușcărie, au vrut să se integreze în noua orînduire. Preferă demnitatea în sărăcie și, sfătuit de Constantin Noica, găsește refugiu la mănăstirea Rohia, unde se călugărește sub numele de Nicolae. Asta nu-l împiedică să iasă în lume, să scrie despre cărți și amintiri personale și să publice. Dar cu tot mai mari dificultăți. Securitatea trimite pe urmele lui agenți sub acoperire și informatori.
În urma unei turnătorii, securiștii îi confiscă Jurnalul, opera lui capitală. N. Steinhardt își continuă, prin scrisori și prin colete cu cărți, relațiile cu prietenii din tinerețe plecați în străinătate și își face discipoli, încît Securitatea trece la șicanarea acestora, știind că Steinhardt nu cedează la vexațiuni.
În cartea sa, Adrian Mureșan povestește și comentează ce scrie călugărul critic literar în reviste și în cărțile care-i sînt publicate: face, adică, o competentă critică a criticii literare a lui N. Steinhardt și descifrează strategia acestuia de a insera în textele despre cărți fragmente subversive din Jurnalul pe care îl rescrie din memorie. Așa se face că cenzura care-i scoate din cărți texte întregi nu se prinde că articolele cărora le dă drumul conțin păreri neted exprimate despre odioșeniile totalitarismului, despre marea pușcărie care era România din afara închisorilor.
În plin Război Rece și în plină ofensivă ceaușistă împotriva Occidentului, Steinhardt e pro-occidental pe față. Monograful său explică pe ce căi izbutește criticul ca textele sale să treacă de cenzură. Steinhardt nu se mulțumește însă cu așa-numita rezistență prin cultură. Deși e bolnav și slăbit, el încearcă să ia legătura cu Doina Cornea și se declară solidar cu ea. De altfel, Steinhardt își mărturisește fără ocolișuri și solidaritatea cu Dorin Tudoran și cu Mircea Dinescu. În 1989, cu cîteva zile înainte de a muri, călugărul Steinhardt se pregătește să meargă la București pentru a pune la cale un protest împreună cu cîțiva intelectuali – unii, foști deținuți politic, alții, mai tineri, nu apucaseră.
Tot ce scrie Adrian Mureșan în cartea sa despre N. Steinhardt e documentat pînă la virgulă și ceea ce nu încape în text e detaliat în notele de subsol, încît personajul care apare din articolele și din interviurile înregistrate pe bandă magnetică pe care le-a dat Steinhardt, majoritatea publicate de-abia după moartea sa, are un contur absolut memorabil. Toate subversiunile sale prind viață în acest extraordinar portret al ideilor și convingerilor lui Niculae Steinhardt.
*Adrian Mureșan, Vârstele subversiunii: N. Steinhardt și deconstrucția utopiilor, Casa Cărții de Știință, 2026
1.873 de vizualizări
Tot respectul pentru N. Steinhardt si toti ceilalti eroi anti-comunisti si pro-occidentali. Dar astazi, din pacate, refuzam sa vedem o evidenta: occidentul din prezent NU mai prea are mare legatura cu occidentul de pe vremea aceea, a razboiului rece. Occidentul de azi, progresist, neo-marxist, stangist pana in maduva oaselor, are mai multe in comun cu vechiul comunism din est decat cu liberalismul, democratia si libertatea din vestul de atunci. Atunci restrictiile stricte si aberante, dar din ce in ce mai multe si mai apasatoare, cenzura, oprimarea venita din partea statului, vesnica stare de alerta si vigilenta, sacrificiile de dragul cauzei (?!?) etc erau apanajul estului comunist. Acum toate aceste restrictii, limitari, impuneri, restrangeri de drepturi personale din ce in ce mai des si mai puternic, pe diferite motive/ pretexte, amplificate propagandistic, ca e pandemie, ca e urgenta climatica, ca e razboi fizic langa granita occidentului etc etc toate astea le regasim bine merci chiar in occidentul asta pe care ni-l inchipuim inca liber si democratic, desi nu prea mai este. Ce poate fi democratic in cenzura, in politia gandirii si a exprimarii? Ce poate fi democratic in discriminarea pozitiva? La comunisti daca ziceai ceva impotriva curentului oficial erai acuzat ca esti element dusmanos etc Astazi in occidentul zice-se liber, cine se exprima impotriva curentului corect politic, adica progresist, e rusofil, putinist, extremist si promoveaza cica discursul urii. Orice critica, orice impotrivire la restrictii si cenzura e mai nou discursul urii. Nu mai intru acum in amanunte, dar se pare ca acum, cei aflati la conducerea natiunilor europene si la conducerea Comisiei Europene sunt ei insisi ANTI-OCCIDENTALI si extremisti, in sensul definitiei corecte si oneste de mai demult 🙁 Practic s-a intors lumea cu fundul in sus,dar ni se cere sa acceptam asta ca fiind noua normalitate, noua democratie si libertate, noul liberalism 🙁
Ma intreb ce atitudine ar avea N. Steinhardt si alti luptatori anti-comunisti si pentru libertate si democratie daca ar trai astazi in Romania. Ar mai fi considerati pro-occidentali sau dimpotriva, extremisti?
Asa este! Daca ar intelege si progresistii ca Alex Cristorian de la Catavencii ar fi minunat. Dar ei traiesc in noaptea mintii!
„Ce poate fi democratic in cenzura, in politia gandirii si a exprimarii? Ce poate fi democratic in discriminarea pozitiva?”
Exact ce e democratic in anularea unor alegeri democratice…
Mureșan scrie numai ce îi convine. E la fel de fricos ca Marius Oprea. Scrie jumătatea publicabilă a adevărului. Dacă scrie tot ce știe, nu îl mai lăudați aici. Din contră.