Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Victor Ponta: I-am propus lui Ghiță Ciobanul să promoveze o companie de telecomunicații

Zoom Victor Ponta: I-am propus lui Ghiță Ciobanul să promoveze o companie de telecomunicații

Vizita premierului, chiar înainte de Crăciun, la Ghiță Ciobanul n-a fost întâmplătoare. Ponta a mărturisit într-o emisiune de la Antena 3 că a mers să-i propună simpaticului oier din Jina să joace într-o serie de clipuri publicitare care promovează o cunoscută companie de telecomunicații.

”Am stat într-o seară și m-am gândit serios la Ghiță Ciobanul și la tot ce reprezintă el. Mi-am dat seama că e mai mult decât un simplu oier din Carpați. Dacă l-aș pune în valoare, ar putea deveni, încetul cu încetul, imaginea unei companii de telefonie mobilă. Vă rog să nu râdeți, Ghiță Ciobanul chiar are potențial”, a precizat Victor Ponta, mândru de ideea care îi venise cu doar câteva zile în urmă, în timp ce se uita la reclame.

După vizita la Ghiță Ciobanul, premierul a dat o fugă și până la Sarmisegetusa Regia, pentru a vedea în ce stadiu se mai află cetatea. Potrivit lui Ponta, chiar el a construit acel edificiu, în  urmă cu două mii de ani, la scurt timp după ce a unificat toate triburile dace. 



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia