Tot în Bucovina și săptămîna asta (chiar dacă titlul v-a trimis poate cu gîndul în Vamaia, fostul sat de pescari de la granița litorală cu bulgarii transformat de turismul de consum dezvoltat haotic în stațiunea de fițe second hand Mamaia 2): de la Gura Haitii ne mutăm 50-60 de kilometri mai la nord-est, în comuna suceveană Vama, parcînd rulota – casă și birou mobil pentru cei care lucrează de-acasă (semnal 4G să fie…), undeva la umbră, lîngă o casă de gospodari. Sau instalînd cortul din portbagaj pe vreun tăpșan de la marginea satului.
Am rămas în Bucovina și pentru că pensiunile locale sînt recunoscute și răscunoscute pentru mîncarea servită oaspeților, și oamenii din Vama respectă întru totul teorema asta gastronomică. Ba chiar o ridică la rang de axiomă. Pîinea de casă, răciturile de pasăre, iedul la cuptor, sarmalele fierte în vin, tartele cu fructe de pădure au aici gustul de nedemonstrat pe care rețeta nu poate decît să-l sugereze. Smîntîna groasă, în care lingura rămîne înfiptă vertical, brand bucovinean ce nu mai are nevoie de nici o reclamă, însoțește ingredientele locale la fiecare masă: la micul dejun, îneacă ochiurile, la prînz, drege borșul și unge păstrăvul și hribii, la cină, se alătură brînzei cu mămăligă și papanașilor. Festinul culinar bucovinesc continuă și în brunch-urile dintre orele clasice de masă, pe platourile cu brînzeturi, slăninuță, mușchi afumat, salată și zacuscă de ghebe, murături de toate felurile aranjate ca pentru expoziție. Meniul ăsta de cinci stele Gheorghe sau Vasile, corespondentul local al celor Michelin, este obligatoriu asociat cu o afinată/cornată rece, proaspăt scoasă din pivniță. După ce guști din bucatele bucovinene, o să te convingi că merită să vii aici și doar ca turist gastronomic, ficatul și portofelul să te țină! La plecare, gazda n-o să te lase să ieși pe ușă fără un suvenir care să le reamintească papilelor tale gustul de Bucovina: un borcan cu dulceață de căpșune sau ghebe murate, o sticlă de sirop de zmeură sau afinată.
Filosofia culinară a locului e simplă: punem pe masă ce-am băgat în pămînt astă-primăvară, ce-am muls aseară, ce culegem din grădină sau pădure și ce aleargă prin ogradă pe două copane sau pe patru cotlete; dacă momentan s-a terminat ceva, apelăm la vecini. Nu există expresia aprovizionare cu baxul de conserve. Cam despre asta e vorba în agroturism – din păcate, de cele mai multe ori, un cuvînt greșit înțeles, un regionalism impus de pensiunea artificială de supermarket de pe Valea Prahovei, pentru bucureștenii rămași în viață după traficul de week-end de pe DN 1.
Vama a fost și rămîne un spațiu definitoriu pentru turistul de Bucovina. Lumea care vine în vacanță aici, religioasă sau nu, face neapărat un pelerinaj mai lung sau mai scurt la celebrele mînăstiri ale zonei (Voroneț, Humor, Sucevița, Moldovița), aflate la distanțe ușor rulabile auto: să admiri o arhitectură sau o pictură semimilenară și să aprinzi o lumînare pentru sufletele celor plecați e semn de umanitate. În general, la venire sau la plecare, pentru că, odată oprită în Vama, e recomandat ca mașina să rămînă așa pe tot timpul sejurului. Picioarele șoferului nu mai apasă pedala accelerației: se alătură celor ale pasagerilor care se plimbă pe dealurile împădurite ce mărginesc valea Moldovei, pleacă în drumeție pe trasee montane (Pietrele Doamnei din Rarău așteaptă vizitatori vreo 15 kilometri mai încolo), călăresc, în apropiere, la herghelia de la Capul Cîmpului, intră în muzeul ouălor încondeiate de mîna pricepută a localnicei. Sau, în cele mai multe cazuri, lenevesc împreună cu burta plină a proprietarului, legănate de un balansoar, în curtea sau grădina pensiunii, cu o carte alături.
