Matei Vişniec îi vede, n-are încotro, pe cerşetorii români de la Paris. Nu ştiu dacă le spune, mîndru, „Şi eu sînt din România!“ cînd dă de ei pe stradă. Ca jurnalist la RFI a auzit măcar de ciorditorii noştri stabiliţi în Franţa, ceea ce nu l-a făcut să-şi piardă cumpătul precum concetăţenii noştri de la Paris pe care-i auzi din ce ţară de căcat au plecat, de se jenează să-şi recunoască originea. Vişniec, născut la Rădăuţi, dramaturg, poet şi romancier, se străduieşte să-i convingă pe francezi că România nu-i chiar aşa şi-i face pe unii să vină pe aici.
Nu cu programe subvenţionate de Ministerul Turismului şi fără să ia vreun ban de la statul român pentru puterea lui de convingere. Mai zilele trecute se duce dramaturgul la Suceava. Nu ca să facă reclamă vreunui politician, nici ca să-şi dea adeziunea pentru vreun candidat la Primăria oraşului. În scopuri pur şi simplu culturale. Şi acolo, în loc să se lamenteze că îşi iubeşte ţara pe gratis, Vişniec spune că se simte dator să facă reclamă în Franţa acelei Românii pe care o cunoaşte, ca omul care trăieşte între două culturi. Poetul n-a precizat dacă le face francezilor care-l cred o minimă instruire de siguranţă, încît să nu plece lefteriţi din ţara noastră primitoare, dar şi cu anumiţi cetăţeni mai apucători pe care nu-i impresionează francofonia autohtonă. Însă, cu atitudinea asta a lui, Vişniec strică piaţa candidaţilor români din Franţa la funcţii şi sinecuri, tocmai într-un an electoral.
