Welcome to Sweden este, față de sitcom-urile americane, cum e Eurovision-ul față de muzica de peste Ocean. Serialul are farmecul lui, dar nu poți să-l iei în serios. Glumele sunt simple și clișeistice, ca o melodie tâmpită prin care țările civilizate vor să arate că se raportează ironic la Eurovision. Welcome to Sweden e atât de schematic încât poți să faci un soft care să genereze episoade. Situațiile sunt de așa natură încât scot în evidență diferențele culturale dintre Statele Unite și Suedia, însă explorarea acestora e timidă și niciodată dusă prea departe. Glumele sunt călduțe și niciodată conflictele nu escaladează în niște situații absurde care ar fi cu adevărat amuzante.
Sitcom-ul e cumva autobiografic. Protagonistul și creatorul lui e Greg Poehler, un american care se mută din New York la Stockholm, ca să fie alături de prietena lui suedeză. Bineînțeles că, odată ajuns în prospera și liniștita țară scandinavă, începe să remarce tot felul de chestii care lui, un american obișnuit cu jungla newyorkeză, i se par ciudate. Partea proastă e că situațiile alea nu-s atât de ciudate încât să și râzi. Sitcom-ul e cam la nivelul unui discuții pe care o poartă în prima seară niște studenți trimiși cu Erasmus, despre micile diferențe dintre țările din care provin.
Partea forte a serialului constă în apariția unor vedete americane, pile de-ale lui Greg Poehler, pe care creatorul sitcom-ului le inserează în poveste cu identitatea lor reală. Apar, printre alții, Will Ferrell, Amy Poehler (sora mai mare a lui Greg) și Audrey Plaza, care e la fel de sociopată și amuzantă ca în Parks and Recreation.
În concluzie, Welcome to Sweden nu e extrem de haios, dar e la fel de agreabil și de plăcut ca sistemul scandinav de protecție socială. Dacă ducem comparația mai departe, sitcom-urile românești ar fi genul de serial în care trebuie să le dai șpagă personajelor ca să te facă să râzi.
Welcome to Sweden (2014- ), comedie, 30 de minute. Cu: Greg Poehler, Josephine Bornebusch.
