Visul și bentița libertății

Impetuoasă și pasională ca Libertatea conducînd poporul din pînza lui Delacroix, Leonida Lari a venit la București mînată de mari gînduri unioniste. Poeta nu prea înțelegea certurile literare din România. Predica aprins unirea tuturor compatrioților împotriva molohului de la Răsărit și, de cînd Republica Moldova se rupsese de URSS, era convinsă că sosise momentul. Avea însă nevoie de o tribună de unde să i se audă glasul.

După ce a trecut Prutul, Leonida Lari a intrat în PNȚCD și a ajuns în Parlament. La țărăniști n-a stat decît vreo doi ani. S-a mutat în PRM-ul lui C.V. Tudor, fiindcă i se părea că în partidul lui Coposu n-avea loc destul ca să-și întindă ea aripile unionismului. Marea ei slăbiciune era că îi plăcea să fie elogiată tot timpul, afecțiune larg răspîndită printre poeți. Leonida n-a rezistat avansurilor lui C.V. Tudor, care îi lăuda talentul și inspirația politică, în vreme ce strategii penețecediști încercau să-i mai tempereze elanurile unioniste explicîndu-i că, pînă să ajungă țara la unire, mai întîi trebuia să-i învingă pe oamenii Moscovei de pe acest mal al Prutului.

Din nerăbdare sau din naive calcule politice, poeta a trecut la PRM, făcîndu-se că nu aude și nu vede vorbele spuse și scrise ale tribunului care-și umpluse partidul cu securiști, turnători și cu extremiști de toate vîrstele. Zece ani a stat poeta alături de Vadim Tudor, fără s-o deranjeze oratoria lui de vidanjor politic și alianțele lui cu tot soiul de scursuri ale ceaușismului. De fapt, în PRM, Leonida Lari și-a văzut de idealurile ei unioniste, la fel ca Ilie Ilașcu, cel care a devenit parlamentar român peremist, în timp ce era închis la Tiraspol.

În privința lui Ilașcu, C.V. Tudor, cu toate păcatele lui, cele mai multe de neiertat, a avut o inspirație extraordinară, chiar dacă l-a folosit cu un cinism maxim pe luptătorul basarabean după ce l-a văzut în ograda lui politică. Nici cu poeta basarabeancă nu s-a purtat CVT mai bine, însă, spre deosebire de toți cei care au plecat din partidul lui, pe ea n-a îndrăznit s-o facă albie de porci.

Cînd Leonida Lari s-a despărțit de PRM, a fost prea tîrziu. În politica de la București n-o mai voia nimeni, iar la Chișinău nici atît. A rămas singură, cu bentițele pe care și le punea pe frunte și cu poeziile pe care nu i le mai citeau decît cîțiva dintre scriitorii de la Chișinău care-și aminteau de cea care fusese, pe vremea cînd basarabenii visau frumos după ce-i citeau poeziile.