Cînd auzi, în gerul iernii, un strigăt ca un spărgător de gheaţă înfipt în timpan: „Ăla micu’ şi-ăla chior / Şi-au bătut joc de popor“, te gîndeşti brusc că e decembrie, luna cadourilor şi a dictatorilor scoşi din tab ca iepurii din căciulă.
Miercuri dimineaţă, la prima oră, pe la 11, veneam spre muncă. La Universitate, vizavi de Inter, cîţiva oameni, cam doi, încercau să rupă cordonul de ordine format, din ce am apucat să număr în mulţimea aia, dintr-un jandarm. Păreau nişte luptători de sumo anorexici şi beţi. Mai mult se sprijineau unii de alţii. Evident, exagerez, însă erau atît de puţini oameni cum numai la marşul oamenilor cu trei ochi îmi imaginam să se adune.
Io mă mai împing puţin şi plec
Erau revoluţionarii din Blocul Naţional al Revoluţionarilor care protestau împotriva Guvernului Boc. Voiau, nici mai mult, nici mai puţin, să dea jos Guvernul Boc. Ei nu veniseră de departe. Cum le era şi numele, coborîseră dintr-un bloc care se afla pe Magheru, la vreo sută de metri distanţă de locul îmbrîncelii. Probabil că au ieşit de la vreo şedinţă să cumpere merdenele şi au zis că, dacă tot sînt în intersecţie, să dea şi guvernul jos.
Numărul celor aflaţi la gura de metrou şi despre care nimeni nu putea să creadă, orice ar fi făcut, că sînt serioşi cînd zic că vor să-l dea jos pe Boc s-a dublat în momentul în care au venit ziariştii. În acel moment, dacă jurnaliştii fraternizau cu revoluţionarii, îi dovedeau pe jandarmi. Dar nu, nu s-a întîmplat asta. A urmat o oră penibilă de aşteptare în frig ca revoluţionarii să se plictisească şi să plece la blocul lor. A venit şi purtătorul de cuvînt al Jandarmeriei, cumva ruşinat că, după bătăile de la meciurile de fotbal la care a participat, a ajuns să vorbească la televizor de o manifestaţie pe care o înăbuşeau în faşă şi vînzătorii de la Cărtureşti.
Aţi minţit poporul cu calculatorul
Într-adevăr, oamenii erau nervoşi, dar în ruptul capului nu te lăsau să înţelegi de ce. Aşa, de viaţă grea. Tot ce am înţeles, programatic, a fost de la o femeie, la vreo 50 de ani, care mi-a spus că ei, revoluţionarii din Blocul ăsta, aveau mari probleme cu Nicoleta Savin şi Grigore Cartianu, care fuseseră cu o seară înainte la B1 TV şi vorbiseră despre ei ca despre „revoluţionarii lui Iliescu“. Eu i-am spus că nu am nimic cu Nicoleta Savin, pe motiv că nu o cunosc (m-a ţinut jumătate de oră revoluţionara încercînd să mă convingă că Evenimentul zilei mai există), şi aici drumurile mele şi ale revoluţionarilor s-au despărţit.
Cînd am ajuns în redacţie, la Realitatea TV era dezmăţ: ciocnire între revoluţionari şi jandarmi. Gaze lacrimogene, forţe de ordine, de frecare, bătrîni cu piepturile goale, femei cu baionetele la gît.







ala chioru si-ala micu ori patio ca nea nicu
Tare articolul! O singura observatie insa: se spune „anorectici”, nu „anorexici”.