Unii pleacă, alții vine, toate-s vechi și nouă toate, de-i de rău sau de-i de bine, tu te-ntreabă și socoate… Mass-media băștinașă are ce comenta – slavă Domnului – atît despre terminalul Sosiri, cît și dinspre cel de Plecări. Florinel Coman pleacă în Qatar, Dan Petrescu s-a repatriat din Coreea de Sud. Ne-a mai spus „La revedere“ un jucător și ni s-a mai întors acasă un antrenor. O fi de bine, o fi de rău? Desele mișcări de du-te-vino și de dus-întors au generat și generează, firește, aprinse discuții în rîndul publicului consumator de fotbal daco-roman, din această minunată țărișoară de frontieră a Europei, răscrăcărată între Occident și Orient. Cam pe unde se situează fotbalul nostru românesc? Cam care-i locul potrivit pentru jucătorii și antrenorii noștri românești? Hai, votează, neamule!
De aproape două sute de ani, de la pașopt încoace, stimabililor, nația română avu un vis, un ideal: să fim și noi, cu drepturi depline, în rîndul celor din Apus, fraților, și să nu ne mai raportăm tot la lucirile discutabile ale Răsăritului! Idealul s-a împlinit cumva, pasager, în vremea unor Generații de Aur. Altfel, visul rămîne tot un vis, chiar dacă stăpînitorii de astăzi nu mai joacă fotbal cu căpățînile osîndiților. Mă rog, nu tocmai…
Din balon, avion, satelit, la o primă vedere, se poate constata că principalele schimburi economice ale fotbalului românesc se îndreaptă mai mult spre est (cît o fi Orientul ăsta de Apropiat, Mijlociu sau Îndepărtat…) decît spre vest. Există, desigur, excepții notabile, pe măsura fermelor noastre opțiuni nord-atlantiste și pro-europene. Avem cel puțin doi antrenori înșurubați în fotbalul european. Loți Bölöni rămîne aceeași fire de luptător, încă mai luptă la Metz, matematic, pentru evitarea retrogradării. Răzvan Lucescu stă și mai bine la PAOK, mai rămînînd doar de discutat dacă patronul de la PAOK și campionatul Greciei reprezintă un model de bune practici europene. Cît despre jucători, ce să mai vorbim… avem destui, la studii, în cele mai reputate ligi ale Europei! În cazul lor, întrebările nu-și mai au locul. Cînd își vor termina, în sfîrșit, studiile? Vor merge la un doctorat și la un post-doctorat, cu specializare în banca de rezerve? Vor reveni în țară, sub formă de împrumut (sau nu), ca atîția alții? Ori, mai știi, chiar își vor găsi un post de titular, la o echipă cu adevărat importantă? Hai, mai dă-le încolo de întrebări!… Florinel Qatar a ales bine cum a ales. A fost – vorba lui Marlon Brando, în filmul cult al lui Giovanni Becali – „o ofertă de nerefuzat“.
Trăim vremuri interesante, moșilor! Ne pleacă tinerii, adică jucătorii, dar ni s-au repatriat și bătrînii, adică antrenorii! Dar Petrescu este cel mai proaspăt dintre dînșii, întors din Estul Sălbatic. În frunte cu Mircea Lucescu din Ucraina, fotbalul nostru îi mai are liberi de contract – simultan, ce coincidență s-a brodit! – pe Șumudică, din Turcia, și pe Rădoi, din Golf. Vorba aia, cum ar veni: lumina vine de la Răsărit! Cît vor mai sta luminile astea prin țară, la ce salarii dau și la ce pretenții au patronii, aheeei, dragi copii, asta e altă poveste… Așa, doar de plăcerea jocului, ar fi mișto ca nea Il Luce să preia Corvinul, pentru a-l promova din nou în divizia A, ca să încheie rotund un roman, în stil clasic. Hai România!
