De-asta ne plce nouă fotbalul românesc: cînd e să-ncepem, începem, tată! Începem cu o amînare. A fost hotărîrea (altfel, justă) a forurilor conducătoare. Au decis ca returul să debuteze cu o săptămînă mai tîrziu şi (normal, de asemenea) de vină-s şi membrii galeriilor. În loc să meargă la deszăpezit stadioane, s-au dus ca nebunii, cu lopeţile, să dezgroape zonele sinistrate. De parcă Gloria Buzău sau Unirea Focşani ar mai însemna ceva în cadrul fenomenului…
La o adicătelea, chestia cu amînarea este, pînă la urmă, minoră. Alte măsuri, mult mai importante, au fost adoptate în conclavurile supreme, în Adunări Generale şi Comitete Executive, la Lepefeu şi Ferefeu. De exemplu, va reînvia Cupa Ligii, o defunctă competiţie fantomatică, de mare tradiţie – două ediţii, pe puţin. E fix ce ne mai lipsea: la un campionat chel, o Cupa Ligii de mărgăritar!
Dar şi mai pilduitor e cum s-a tranşat problema cu arbitrii. Printr-o judecată solomonică (fără nici o legătură cu A. Solomon, nenorocitu’ de primar care a îngropat Craiova Mititelică) se încearcă o împăcare între capra cluburilor şi varza din arbitraj. Bref, nu mai vin fluieraşi străini, dar alor noştri li se taie 50% din barem. Bine gîndit, în pas cu timpul: important e să păstrăm locurile de muncă, chiar dacă mai reducem din salarii! Da, dom’le, trăim vremuri complexe, cînd pînă şi fostul atacant Lineker zice că fotbaliştii au salarii nesimţite în comparaţie cu profesorii sau asistentele medicale… Rămîne de văzut doar cum se va traduce spiritul epocii în româneşte. Centralii şi asistenţii deveni-vor, brusc, nişte profesori şi doctori în corectitudine? Au nu cumva, de sărăcie, va scădea şi baremul la şpagă?
În faţa atîtor provocări născute din criză, mai mult nu zicem: etapele XIX-XXXIV vor fi economice sau nu vor fi deloc.
