Unde: Auzisem de ceva vreme de voi, moșule, dar pînă acum n-am reușit să ajung. Ce adresă zici că-i aici? Dimitrie Giurescu, 2? Aha, n-am știut exact, dar am ajuns ușor: de la Romană, am trecut prin fața ASE-ului și, la prima intersecţie, am făcut stînga, pe Dorobanți. Se vede de departe, prin geamul ușii, portretul patronului vostru spiritual, Frank Zappa. Rock & more… Mda, bun slogan, lasă loc imaginației. Am văzut că ziua e deschis doar la parter – un fel de cafenea în care se ascultă mai mult soft rock și jazz –, dar, clar, aici e de mine, la subsol: pereții ăștia de cărămidă și mesele din lemn laminate cu coperți de albume rock îmi amintesc de răposatul Jack, ăla de pe Griviței.
Cine: Am fost acum vreo două luni și sus, la o întîlnire de afaceri (falimentare) la care s-a băut ceai, printre studenți la ASE care chiuleau de la cursurile de Insolvență (păcat, habar n-au că mai tîrziu or să le folosească). În seara asta, după cîteva beri cu niște amici în Centrul Vechi, prin Fire și Harley, am venit țintit încoace să închid seara aici. Văd că e ceva lume.
Muzică: Fain thrash-ul ăsta, școală veche, în puține locuri din București se mai ascultă constant, e doar pentru cunoscători. Overkill, Metallica primul, Testament – p-ăștia i-am văzut la Malmö, acum vreo cîțiva ani, de Zilele Orașului, sînt încă verzi. Moonspell, Trebaruna. Hmm, și acum îmi pare rău că nu m-am dus cînd au venit prima oară în România, la Timișoara. În loc de cafea, pune-mi un Rage Against The Machine, Killing In The Name Of sau Bullet In Your Head, să mă mai trezesc nițel.
Ce/Cît: Ciuc (6,50 lei). Încă una. Și încă nu mă duc, că mai am de discutat cu oamenii ăia de la masa AC/DC, pe care nu i-am mai văzut de la concertul Slayer de anul trecut.
WC: Unde-i buda? Cum, chiar în spatele meu? Scuze, m-au zăpăcit complet puștii ăștia care se rotesc pe lîngă masa de fussbal. Mai dă-mi o bere, să am pe drum pîn-acolo.
