Zece persoane care și-au vândut sufletul diavolului

1) Un bărbat din Ploiești și-a vândut sufletul diavolului, dar numai pentru că era o perioadă în care tot scădeau prețurile la suflete. El și-a zis că, dacă mai așteaptă, rămâne cu sufletul nevândut, așa că mai bine scapă de el acum și pleacă acasă.

2) Un bucureștean care tocmai își vânduse sufletul diavolului a aflat cu surprindere că diavolul le vinde mai departe mai scump, ca să rămână și el cu niște bani.

3) O femeie din Pașcani a zis că da, își vinde sufletul diavolului, însă corpul niciodată, pentru că ea e o tipă mai conservatoare și nici n-o lasă religia.

4) Un tip din Balta Albă a zis că nu vrea să-și vândă sufletul diavolului, însă l-ar interesa un schimb plus diferența.

5) Marin Ionescu-Dinel, un gospodar din Pantelimon, a spus că își vinde sufletul diavolului pentru că nu mai are unde să-l țină, mai ales că acum a cumpărat și niște cauciucuri de rezervă pentru Logan.

6) Gigi Becali a spus că el niciodată nu și-ar vinde sufletul diavolului, deoarece pentru el diavolul e Satana, însă pentru 20 de milioane ar vinde imediat sufletul lui Alibec.

7) Traian Băsescu spune că nu l-ar deranja să-și vândă sufletul diavolului deoarece, la fel cum i-a vândut diavolului un video recorder și două perechi de blugi, poate să-i vândă și un suflet. Problema e că trebuie să facă și el rost de unul mai întâi, ca să aibă ce vinde.

8) Klaus Iohannis susține că nu și-a vândut sufletul diavolului, dar a fost șofer pentru cineva care a făcut asta. Se pare că l-a însoțit pe acel om la negociere, dar nu ne poate spune mai multe pentru că nu-i place să vorbească. Nu neapărat despre acea întâlnire, ci nu-i place să vorbească în general.

9) Laura Codruța Kövesi a trimis un procuror sub acoperire să pretindă că e diavolul și să cumpere un suflet de la un cetățean. Se pare că flagrantul a mers foarte bine, pentru că asupra cetățeanului s-au găsit bancnote marcate cu inscripția ”ispită”.

10) Liviu Dragnea a vrut să-și vândă sufletul diavolului, însă diavolul a spus nu până la urmă, gândindu-se că marfa e probabil furată din altă parte.