Cum sînt nițel (nu nițel, ci foarte) bîtă la teatru, nu mă bag unde nu mă pricep. Deci nu am să mă bag la valoare, la puneri în scenă, la regie și distribuție. Dar chiar și așa ageamiu, nu puteam să nu remarc intervenția dnei Carmen Lidia Vidu, regizoare premiată deunăzi de UNITER, dar și una dintre inițiatoarele petițiilor care au declanșat scandalul nominalizărilor la premiile aceleiași instituții, în care îl ceartă pe Silviu Purcărete. Între vini ar fi faptul că e bătrîn, e multipremiat și, cel mai nașpa, că e un Sergiu Nicolaescu al regiei de teatru românești. Silviu Purcărete n-a așteptat mult și a pus mîna pe armă (pe tastatură) și a dat un răspuns plin de ironie: „Dragi colegi, odată demascat, cum aflu, că am 72 de ani, că sînt de parte bărbătească, ca să nu mai pomenim, Doamne ferește, și de alte beteșuguri incorecte politic, mi-am dat și eu seama că nominalizarea mea pentru un premiu de regie este în răspăr cu așteptările unor tineri confrați și surori și generatoare de agitație și indignări. Mulțumind adînc celor cinci membri ai juriului pentru «rătăcirea» de a mă fi înscris pe lista candidaților la premiu, vă rog să luați în considerare retragerea mea dintr-o competiție pe care nu mi-am dorit-o și nu mi-o doresc neapărat și care provoacă atîta amărăciune și parapon“. Ce să vezi? Nu a fost de ajuns. Dna Vidu revine și întoarce vorbele cu lopățica: „Domnul Silviu Purcărete și-a anunțat retragerea dintre cei nominalizați printr-o scrisoare plină de ironie. Nu-și folosește capitalul de imagine ca să-i susțină pe cei care fac un alt fel de teatru decît al lui, pe cei din generațiile noi, pe regizoare și nici nu se declară împotriva abuzurilor de orice fel“.
Partea cu adevărat hazlie e că, totuși, Purcărete fusese caracterizat fără milă ca «un Sergiu Nicolaescu al nominalizărilor/premiilor UNITER», exponent al unui «limbaj teatral depășit, obosit, prăfuit». Nu prea înțeleg cum s-a putut da numitul peste cap într-o noapte și să devină, din dușman de clasă, un posibil aliat. Însă dna Vidu știe nu numai atît, dar și care ar fi «direcția 2023» în lumea culturală, cît și valoarea de consum a capitalului de imagine. Iar totul e bine cînd se termină cu bine. Cînd nu, nu. Acolo începe discriminarea. Doar că numai de discriminare nu putem vorbi aici, întrucît din cei cinci membri ai juriului UNITER, trei sînt femei.
Trebuie doar să mai zic că Silviu Purcărete a luat numai două premii UNITER, în 1992 și 2004. Nu pare prea des, nu prea se pupă cu Purcărete. Să fie doar ageism? Că la invidie nu am curaj să mă gîndesc.
Dacă ați urmărit și dvs. povestea „cazului Purcărete“, poate că ar merita să ne uităm împreună la adevărata problemă a momentului, care nu e deloc despre vîrstă, celebritate sau valoare, ci despre un conflict de interese. Cele trei hopuri de mai sus sînt treaba juriilor de specialitate, după chipul și asemănarea fiecăruia în parte. Că discuții se iscă la orice festivitate de premiere, doar n-am descoperit noi roata și nici America.
Dar problema își scoate căpșorul primăvăratic în cu totul altă parte. Poți fi arbitru și parte? Poți candida la premii fiind șeful instituției sau în juriu? După părerea mea, nu poți. După părerea altor instituții, poți. Păi, de ce sîntem în frunte? Ca să fim și mai în frunte. În opinia mea, nu Purcărete ar fi trebuit să se recuze, ci Dragoș Buhagiar, președintele UNITER (Cum să-i refuzi premiul domnului președinte? Păi, mai pupi?), apoi juzii Doru Mareș și Carmen Stanciu. Aflu că dl Buhagiar a făcut performanță și nu mă îndoiesc. Toți oamenii care se pricep sînt la unison. „E bun, domnule!“ Numai că președintele poate fi nu numai cel mai bun din România, dar și cel mai bun din lume. Morala veche și sănătoasă spune că, oricît ai regreta și ți-ai frînge mîinile, pentru că ai făcut scenografia vieții, fără modestie, ba chiar și cu orgoliu (ca Purcărete, deh), te dai deoparte.
Pe Doru Mareș îl știu de vreo 45 de ani, e un tip dedicat teatrului. E propus la un premiu pentru întreaga activitate. Îl merită. Doar că nu ca jurat, ci ca simplu cetățean. Pe doamna Stanciu nu o cunosc, dar nu mi se pare normal ca teatrul unde activează (sau de care aparține) să aibă cele mai multe nominalizări. Va vota împotrivă? Oare?
Scriind toate astea, îmi aduc aminte cu duioșie cum vicepreședintele Uniunii Scriitorilor, Gabriel Chifu, a organizat un festival la Cluj. Ce să vezi? Premiul i-a revenit din primul foc. Ca să nu mai vorbesc de celelalte premii (dintre care cel mai celebru e „Eminescu“), tot din perioada în care era vicepreședinte și director de revistă literară. Sau cazul regretatului Adrian Marino, care, în calitate de președinte al altui juriu, s-a premiat pe merit…
Cam asta-i cu teatrul. Mai zic una mică cu scriitorii. Cică e mare vînzoleală. Alegeri 2023. O bătălie homerică, ghilgameșică, vedică și samuraică se desfășoară sub ochii noștri. Dl Nicolae Manolescu candidează nestingherit pentru al cincilea mandat. Avînd în vedere că media de vîrstă a breslei sare de 65 de ani, e încă tinerel.Deci se poate.
21 de vizualizări
