Cînd mergea uns „Caritasul”, de stăteau oamenii la coadă cu zilele ca să-i dea banii lui Ioan Stoica și să primească de opt ori mai mulți decît depuseseră, la Cluj îl ridicau unii în slăvi pe „marele om” mai ceva ca pe Avram Iancu.
Prozatorul Tudor Dumitru Savu, care ajunsese redactor-șef al unui cotidian local, a avut atunci ideea să publice în foaia lui listele celor care trebuia să vină după bani. Ziarul nu prea mergea, chiar dacă romancierul stătea pînă noaptea tîrziu să prindă ultimele știri și îi cînta în strună primarului Funar. În loc să-l abordeze în secret cu propunerea asta pe Stoica, Savu apucă de se laudă la cîrciumă cu ideea lui, încît concurenței atîta i-a trebuit.
Telefoane, cereri de audiență la Stoica, fiindcă ăsta, de cînd se ajunsese, nu se mai întîlnea cu oricine. Află Savu și dă fuga la Funar, să nu rămînă mofluz. Primarul pe care-l tot alegeau clujenii îl tămîia peste tot pe Stoica și-i acuza de antiromânism pe cei care spuneau despre „Caritas” că era o mare escrocherie. Tudorică Savu ori că n-auzise de celebra afacere Ponzi, care se sfîrșise catastrofal pentru depunători, ori că nu-i păsa, îi adresa și el ditirambi lui Stoica, „românul care-i îmbogățește pe români”, „geniul Ardealului” și altele asemenea. Funar îi face lipitura cu genialul și ziarul lui Savu începe să publice „listele autorizate” ale „Caritasului”.
I-a crescut ziarului tirajul atît de mult, că nu mai făcea față tipografia și a trebuit să renunțe la alți clienți pentru a onora comenzile lui Tudorică. Grija redactorului-șef era să apară corect listele lui Stoica, în rest o lăsase mai moale cu ultimele știri, că trebuia să plece ziarul în toată țara și era musai să prindă trenurile de noapte, ca să ajungă la depunătorii care-și rodeau unghiile de nerăbdare așteptînd să-și vadă numele pe acele opisuri zilnice ale belșugului. Cînd au apărut primele zvonuri că nu-i mai merge bine „Caritasului”, Savu n-a vrut să se lase cuprins de îndoieli, dar l-a luat o insomnie de rău augur, pe care o combătea cu vodcă. În ziua în care firma lui Stoica a încetat plățile și au început scandalurile la Cluj, stîrnite de păgubiții care-l acuzau pe „marele român” de escrocherie, romancierul-jurnalist le-a zis celor din redacție că trebuia să se întoarcă la meserie, intuind că pentru ziar vor urma zile negre. Și asta în cîteva cuvinte, inspirat alese: „Deocamdată am belit-o”.







Da, vorba cântecului; „Și pe-a mea, și pe-a mea, și pe-a mea ……“!