John Turturro a scris și regizat un film în care joacă, foarte convenabil, rolul unui vânzător de flori, botezat sugestiv Fioravante, care ajunge gigolo peste noapte. Cel care-l introduce în fascinanta și lucrativa lume a sexului pe bani e bătrânul anticar Murray (Woody Allen). Pentru că așa merg lucrurile. Ambalezi niște flori în celofan și un bătrân care vinde cărți vechi îți propune din senin să faci sex cu Sharon Stone pe vreo două mii de dolari. Pe care îi iei, nu-i dai. Nu vreau să se înțeleagă greșit, Un gigolo de ocazie nu-i un film foarte prost, doar că zugrăvește cu acuratețe o lume care nu există și surprinde o natură umană pe care n-o are nimeni. Pare mai degrabă că e o fantezie personală a lui Turturro, care a ținut neapărat să le arate prietenilor cum Sharon Stone îi dă bani ca să facă împreună monstrul cu două spinări. Toți, în locul lui, am fi procedat la fel. După ce ajungi celebru și influent în industria filmului, e natural să regizezi un lungmetraj în care mai faci și ce vrei tu, nu doar ce-ți spun alții.
Woody Allen se simte în filmul ăsta ca acasă, poate și pentru că pare un film pe care l-a regizat chiar el. Dându-i un rol, Turturro a făcut o mișcare foarte riscantă. Nimeni n-o să-și mai aducă aminte că el a regizat Un gigolo de ocazie, toată lumea o să creadă că e doar un alt film mediocru de Woody Allen. Și poate că e mai bine așa. Toți ar avea de câștigat. John Turturro pentru că a făcut un film neinspirat și Woody Allen pentru că ce vedem aici e totuși mai bun decât To Rome with Love. În fond, Woody Allen pare tot mai mult, în ultimul timp, un biet bătrânel imobilizat într-un scaun de regizor. E înduioșător să-l vezi cum își cară, dintr-un film în altul, vechile mărci personale: jazz-ul de pe fundal, imaginile newyorkeze, comunitățile de evrei ortodocși, în care până și paza de cartier poartă pe cap tichie de rabin.
Cu toate defectele pe care le are, Un gigolo de ocazie reușește o performanță foarte greu de atins. Este poate cel mai prost film pe care-l poți urmări cu plăcere. Turturro a trebuit să fie foarte atent să nu-l facă mai bun, dar nici să-l rateze mai mult decât a reușit deja. Ce rezultă e o succesiune de scene ciudate, etape necesare prin care narațiunea trebuia să treacă pentru a ajunge la absurda poveste de dragoste din final. Oricum, pentru ciudatele alegeri pe care le fac spre sfârșit personajele te pregătește destul de bine începutul filmului. Dacă Turturro se apucă în felul ăla de prostituție și face atâția bani din întâlnirile cu Sharon Stone și Sofia Vergara, atunci orice e posibil. Nu înțeleg de ce, la un moment dat, n-au venit și marțienii, ca să-l ia la bordul navei lor spațiale și să-l ducă la produs într-un bordel de pe altă planetă. Nu era ca și cum cineva ar mai fi putut spune: ”Ei, nu, asta nu se poate, se bate cap în cap cu restul poveștii”.
Un gigolo de ocazie (Fading Gigolo), 98 de minute, comedie. Regia și scenariul: John Turturro. Cu: John Turturro, Woody Allen, Sharon Stone, Sofia Vergara, Vanessa Paradis.
Cand scrii asa o cronica de film esti Dumnezeu! Nimeni n-are cum sa fie atat de plictist, de misto si de suficient! Multumesc pentru textul asta!