Nici un foc de armă nu s-a tras în timpul domniei lui Grigorie al IV-lea Ghica. A fost o domnie liniștită, ca un pui de somn tras de întreaga fire între stăpînirea turcilor din 1822 și stăpînirea rușilor din 1828.
Grigorie era un om liniștit, lipsit de plăcerile veacului său, trădarea, aurul și violența. S-a născut ca fiu al nepotismului valah de sfîrșit de secol XVII, ocupînd mai toate sinecurile bănoase ale curții, de la mare comis, mare clucer, mare vornic, mare spătar, mare logofăt și mare vistiernic la mare ban. Mare scofală să nu fi fost numit și ministru de Finanțe, dar a fost. A fost, pînă la urmă, pus și domn, fiindcă nu mai existau alte funcții publice în care să fie pus.
De mic, Grigorie a fost cuminte și silitor. Pe moșia tatălui său, care acoperea trei sectoare ale Bucureștiului de azi, a învățat greaca, italiana, franceza și turca. Domeniul era acoperit cu codri deși, în care nu arareori dădeai peste haite de lupi, așa că dorința copilului de a învăța și germana s-a pierdut între caninii fiarelor, odată cu profesorul neamț care n-a nimerit palatul.
Cînd a preluat tronul Valahiei, țara era scuturată de frisoanele anarhiei. Turcii terorizau lumea cu întreaga lor armată de ocupație. Criza financiară, economică și socială culcase totul la pămînt, iar localnicii încă lucrau la finisarea baladelor depresive inspirate de Tudor Vladimirescu.
Dar Grigorie a luat-o domol. A eliminat grecii din administrație fiindcă, da, în vremea lui nu s-au tras focuri de pistol, dar față de jungher, iatagan și otravă nu știe nimeni să fi fost vreo interdicție. A așezat apoi, pe cadavrul vechii protipendade, un soi de cod civil, o nouă organizare administrativă, un nou regulament pentru atribuțiile și veniturile dregătorilor și o mică reformă fiscală.
Grigorie al IV-lea Ghica a fost un pionier al modernizării. S-a ocupat de de manufacturi și de biserică, a organizat datoriile statului, poșta și transporturile. A pavat cu piatră acele artere ale Bucureștiului care erau asfaltate cu bîrne de stejar, a redeschis școala de la Sfîntu Sava, a înființat școli de fete, școli județene și Societatea Filarmonică. A colaborat cu Heliade Rădulescu și cu Dinicu Golescu, a redus birul către turci și multe altele.
Așa că, în 1828, cînd rușii l-au înlăturat de pe tron, Țara Românească era numai bună de jefuit.
