Săptămâna trecută, oarecum din senin și fără prea mare tam-tam, Cristian Tudor Popescu și-a anunțat cititorii că a scris ultimul text pentru publicația online Gândul. Cu alte cuvinte, Crucișătorul unei părți a presei a anunțat că, o bună bucată de vreme, nu va maii fi citit aproape cotidian sau, eventual, va fi citit doar în cărți.
Pentru că, de 25 de ani, Cristian Tudor Popescu a fost unul dintre ziariștii dedicați doar unui singur titlu în același timp. Primul a fost Adevărul, iar când, după moartea lui Tinu, Adevărul a ajuns la alt proprietar, a urmat Gândul. Spre deosebire de mulți alții, CTP nu și-a răspândit semnătura, n-a dat bir cu fugiții la fiecare bătaie de vânt, n-a oscilat precum o trestie între imprecații și laude deșănțate adresate aceluiași personaj, în funcție de orientarea de moment a celui care i-a plătit salariul. De la despărțirea furioasă de brand-ul Adevărul, în a cărui reconstrucție post-’89 a avut, orice s-ar spune, un rol important, bagajul românesc al poreclelor memorabile s-a îmbogățit cu acel “guzgan rozaliu” care-l descrie atât de bine pe Viorel Hrebenciuc. Printre cei de vârsta lui care au strălucit în presa ultimilor 25 de ani, CTP-ul e unul dintre cei mai longevivi și constanți. Nu s-a apucat nici să facă afaceri imobiliare, nu s-a aruncat în dubioase tranzacții cu statul, nu s-a apucat să vândă hârtia din depozit ca să se răzbune pe proprietarul ziarului care, chipurile, l-ar fi nedreptățit. N-a fost și poate nici nu este atât de sărac cum voia să arate cu dispăruta-i Dacie albă și ruginită, dar în mod cert nu i se zbenguiau milioanele de euro prin conturi în timp ce spumega împotriva îmbogățiților tranziției.
Căutător, mai tot timpul, de imagini tari, Cristian Tudor Popescu a luat deseori ridicolul de coarne, a forțat și a pierdut lupta, dar i se poate scuza. Cel puțin, a muncit mult la fiecare text pe care l-a trimis spre publicare. Iar uneori a și gândit. I-a plăcut mereu să se așeze confortabil în scaunul de Gică-Contra și să pălmuiască în stânga și-n dreapta, iar asta i-a adus admiratori. Dar dacă a mers în scris, n-a mai mers și în televiziune, unde atitudinea de mare nemulțumit n-a adus audiența pe care o sperau producătorii.
A fost, o vreme, președinte al Clubului Român de Presă. N-a fost cea mai fericită perioadă a lui, căci e greu de înțeles de ce a acceptat să stea alături de oameni precum Sorin Roșca Stănescu, ale cărui obiceiuri alături cu deontologia erau cunoscute oricui. A fost, mai degrabă, o funcție menită să satisfacă orgoliul propriu, iară nu nevoile reale ale presei. Dar CRP n-a funcționat niciodată cu adevărat, n-a prea interesat pe nimeni din presă ce se întâmpla acolo, așa că nici acea perioadă din CV-ul său nu i se poate reproșa cu adevărat CTP-ului, decât ca o orbire temporară în fața unei zdrăngănele mai mult onorifice.
Dacă, săptămâna trecută, Cristian Tudor Popescu s-a retras definitiv sau doar temporar din presă, urmează să vedem în următoarea perioadă. Dar e greu de crezut că, la nivelul de saturație la care a ajuns, CTP va mai avea nervii să se apuce de un nou proiect de presă sau să mai scrie zilnic. Un condei bun, dublat de o minte iscoditoare și de un orgoliu pe măsură, ia o pauză mai lungă sau mai scurtă. Pe undeva e o pierdere. Iar prin comparație o pierdere și mai mare este că Ion Cristoiu, un monstru la fel de sacru, continuă să scrie și să peroreze pe la toate televiziunile. Probabil că și la dispariția dinozaurilor a fost oarecum la fel: ăia mai pricepuți și care mai și gândeau s-au retras primii, știind că lucrul cel mai bun pe care-l pot face e să se transforme în petrol, iar nesimțiții care se visau fosile au fost ultimii care s-au lăsat acoperiți de gheață.
17 vizualizări







popor mic ,memorie scurta…sa nu uitam articolele orgasmice de sustinere a vandalilor si securistilor scrise in perioada mineriadei din 13-15 iunie.
Haideți să nu mai rostogolim minciuni vânturate aiurea de 25 de ani. Articolele alea pur și simplu nu există. Mergeți la bibliotecă, cercetați colecția Adevărul și veți vedea că vă hrăniți memoria prodigioasă cu ceva inexistent.
Ion Cristoiu – monstrul sacral.
CTP , un monstru acru 🙂