1574 a fost anul în care Ioan Vodă cel Cumplit a intrat, chiar dacă cu picioarele înainte, în legendă. Nimănui nu i-ar fi trecut prin cap că în trupul unui negustor armean zace spiritul de sacrificiu al unui terorist palestinian. A fost destul ca două cămile să tragă de acest trup în direcţii opuse pentru ca acel spirit să-şi ia zborul, înainte ca săgeţile turceşti slobozite în urma lui să-l poată doborî. Ceea ce s-a petrecut în anul 1574 ţine în egală măsură de vitejie şi demenţă. Ioan Vodă cel Cumplit a pus la cale o glorioasă hemoragie în masă, care a întrecut în violenţă tot ceea ce creaseră predecesorii săi. Practic, a dus Moldova pe culmile mirării internaţionale.
Cînd o oaste valahă a venit să-l înscăuneze pe Petru Şchiopul, Ioan Vodă a interceptat-o la Jilişte şi i-a retezat orice şansă, în special în zona gîtului. Fără să se oprească din galop, cumplitul domnitor ajunge la Tîrgovişte şi înscăunează, pe ruinele cetăţii fumegînde, un apropiat. Caii n-au noroc nici acum, fiindcă urmează o goană nebună spre Brăila, unde are de zdrobit oastea repliată a lui Petru Şchiopul. Apoi, ca un făcut, caii sînt puşi să alerge spre Bugeac, unde aliaţii lui Ioan Vodă, cazacii zaporojeni, au nevoie de ajutor. Trei corpuri de oaste turcească sînt spulberate la Tighina şi Cetatea Albă. Caii se pot, în sfîrşit, odihni, însă nu mult, căci, în luna mai, o nouă năvală turco-tătaro-valahă se face remarcată. Ioan Vodă îi nimiceşte pe tătari cu o rară brutalitate şi îi întîmpină pe turci la iezerul Cahulului. Lupta e, de fapt, o baie de sînge în care onoarea militară a Moldovei e spălată definitiv. Ca de obicei, boierii credincioşi trădează, iar domnul se retrage cu eroii la Roşcani. Bătălia care se dă aici iese din manualul de istorie şi intră în cel de psihiatrie. Violenţa şi eroismul mor îmbrăţişate, străpunse de un snop de suliţe turceşti. Rămaşi fără rezerve de sînge, moldovenii se predau. După ce Ioan Vodă cel Cumplit e desfăcut în părţi componente cu ajutorul cămilelor, oştirea lui pune mîna pe arme şi închide scena cu un măcel apoteotic, din care n-a supravieţuit decît legenda.
ALBA GU BRATH!