Cînd e să faci căcatul praf, nimeni și nimic nu se poate opune viiturii. Revărsarea vine din te miri ce. N-a venit chelnerul. Nu te-a salutat. Sau, ce să vezi, nemernicul de public nu a binevoit să prezinte omagiile. Cam asta se înțelege din ultimul articol al vicepreședintelui USR, Gabriel Chifu. Invitat la Facultatea de Jurnalism, strașnicul poet și prozator a trăit amara experiență a indiferenței. Tinerii n-au vibrat, n-au întrebat și nici nu și-au dat seama că s-au întîlnit cu un astru literar. Ce dezamăgire! Indiferența e la fel de umilitoare ca rîsul. Așadar, autorul nostru s-a pus și a scris un articol veninos în România literară, prin care a veștejit incultura, imaturitatea și indiferența junilor viitori (foști?) ziariști. Incursiunea literar-universitară a fost un eșec.
E de mirare ca un scriitor să afle abia acum în ce țară trăiește și cam cît prețuiește în ochii celorlalți. Cade greu la stomac, cu atît mai mult cu cît Răzvan Voncu a zis cu mînuța lui că merită să fii contemporan, în România, cu un geniu ca Gabriel Chifu. Păi, cum să nu tuni și să fulgeri de necaz? Cum să nu dai cu dușmanul de pămînt? Păi, să dai. Doar că furia maestrului n-are obiect. De ce? Păi, de treisprezece ani, de cînd actuala echipă conduce și dirijează destinele scriitorimii, realitatea asta a crescut, n-a scăzut. Ce a făcut USR? Nimic. Hai să tragem niște linioare și cîteva bastonașe. Breasla scriitorilor nu a organizat niciodată întîlniri reale cu cititorii, ci a bifat niște excursii plătite. Turneele poetice s-au făcut cu porțile închise. Cenacluri sau lecții de scriere creativă n-a făcut. Parteneriate cu universitățile și școlile n-a promovat. Nu a participat la alcătuirea manualelor școlare. Talente nu a descoperit. USR a trăit ca o omidă într-un cocon, sperînd ca posteritatea să cadă în cur la ivirea capodoperelor căznite. Mai rău, scriitorii tineri n-au mai intrat în asociație. Cînd organizezi un recital de poezie, iar media de vîrstă a poeților sare de 70 de ani, ceva e în neregulă, rău de tot.
Alți mentori culturali s-au mișcat bine, fără să se uite la anchilozata Uniune. Simona Popescu, de la București, aranjează întîlniri cu scriitorii și studenții. Amfiteatre pline. Adrian Lăcătuș organizează, la Brașov, alte evenimente, e drept, pe criterii numai de el știute, și umple sălile. Să nu mai spun de Claudiu Komartin, la București, cu Tramvaiul 26, care are 100 de ediții, sau Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari, care fac niște festivaluri țîță de mîță, la Bistrița, ca să nu mai vorbesc de Radu Vancu, la Sibiu. Acolo vine publicul și chiar înțelege.
Aici trebuie să fac o micuță și nevinovată observație. Ca să înțelegi, e nevoie să și ai ce. Cînd singura ta problemă e cum să îți disprețuiești publicul, cînd nu îl cunoști și nici nu-l citești dintr-o ochire, adică dacă nu faci spectacol, cel mai bun lucru e să scrii un articol indignat în Rl, pe banii statului.
1.688 de vizualizări
