1990 a venit, ca în mai toate civilizațiile ieșite din sac, cu speranțe, pasiuni, nebunii și inițiative. Iar cuvintele de ordine al acelor zile erau: „Ceaușescu”, „tinerii noștri eroi”, „rezistența prin cultură” și „ciuperci după ploaie”. Cu Ceaușescu ne-am lămurit. Tinerii noștri eroi au provocat greață după numai șase luni. Nu vă mai lăudați, bă! Ați murit? Să fiți sănătoși! Rezistența prin cultură a publicat vreo zece best-seller-uri și gata cu literatura de sertar. Ceea ce a rămas a fost ciuperca, adică partidele nou create, În devălmășie, cu ajutorul cărora se înșfăcau sedii ce se umpleau de-a doua zi cu marfă second-hand ori se transformau în baruri deschise non-stop. Țin minte și acum un partid muncitoresc, cu un lider care-și luase sediu alături de Cartea Românească. I-am făcut o vizită. Mi-a căzut fața. Casa era cît toată editura noastră (Cartea Românească), iar sediul era colindat și exploatat exclusiv de nevastă și copii. Altă dată, am băut un pahar la un partid republican, pe bulevardul Dacia, lîngă Piața Galați. Din ce îmi aduc aminte, Monica Nistorescu era amfitrioana. Se spune că era amfitrioană desăvîrșită. Se spune, dar eu pot să confirm. Prețuri corecte, discuții revoluționare!
Ascociația „21 Decembrie”, unde îmi făcuse lipeala Călin Angelescu, își avea sediul în Casa Marmorosch Blank, de pe Batiștei. Casa aia n-a fost niciodată bine întreținută, pentru că era o bătaie continuă între revoluționarii care se denunțau între ei. Ori erau spioni, ori erau securiști, ori erau impostori. Dacă spun asta azi, e de la sine înțeles. Cine nu e cu noi e împotriva noastră. Singura dată cînd a avut un aspect omenesc a fost în 1996, cînd a venit în vizită Emil Constantinescu, după cîștigarea alegerilor. Nu-i de mirare că și nouă, artiștilor, ne-a trecut prin cap să punem de un partid. V-am mai povestit de UPA (Uniunea pentru Alternativă), proiect care a murit de lene. În ianuarie-februarie ’90 am creierit, în fe-martie a murit.
Apropo de lene. La începutul lui ’90, Mircea Dinescu făcuse rost, pentru scriitori, de vreo 40 de apartamente pe bulevardul cu fîntîni. Se spune (și se confirmă) că umbla pe scările Casei Monteoru, îmbiind oamenii: „Care vrei o casă?”. Oricît ar părea de absurd, le-a dat cu greu. Lumea n-avea mintea la căpătuială, ci la revoluție, așa că Gheorghe Iova, care nu era membru, rătăcind pe acolo, a primit una. E drept că n-a putut-o păstra, din lipsă de bani. Am vrut s-o cumpăr eu, ceva mai tîrziu. Da’ te mai puteai lipi de preț? Nu. Dar, după niscaiva ani, cine își dădea pumni În cap că nu fusese pizdos la datorie? Tot eu. Și, în anii de care vorbesc, aflat în vizită la familia Ghiu, priveam cu jale la multele camere și înghițeam în sec. Ah, era să uit. Liderul partidului muncitoresc a fost arestat la scurt timp, pentru escrocherii, și s-a dus frumos la pîrnaie.
1.301 de vizualizări
Acelasi limbaj vulgar.