Iosif Netzler, tînărul despre care G. Călinescu a spus că ar fi schimbat fața criticii literare, a murit eroic la modul riguros. Între moartea lui și ceea ce s-a spus despre moartea lui nu există nici cea mai mică deosebire. Relatarea gesturilor în detaliu provine de la martori oculari, de la soldații săi care l-au părăsit cu groaza în suflet, dar care l-au privit cum se ridică și moare singur în fața inamicului. Moartea lui Netzler nu a fost îmbunătățită de memorii și nici exagerată de epitaf, a fost egală cu mărturia celor douăzeci de oameni care au fugit, refuzînd să moară cu el.
S-a născut în 1889 în Pitești, iar în 1910 a terminat Facultatea de Litere și Filozofie la București. E încorporat la termen redus vreme de un an. Între iunie și august 1913 participă la războiul mișelesc împotriva Bulgariei, unde dobîndește gradul de plutonier și o rană abdominală căreia medicii îi spun dizenterie. În 1914, cînd Europa începe să tremure în fața catastrofei, Netzler e avansat sublocotenent în rezervă.
În toată perioada facultății și în anii de pînă la intrarea României în luptă, Netzler publică în periodicele vremii texte de critică literară foarte apreciate de public, semnate cu pseudonimul Ion Trivale. Are un stil subtil care ajută conținutul să se clarifice, iar cronicile lui devin repere după care scriitorii scriu.
În iulie 1916, Netzler e mobilizat la Regimentul 4 Dorobanți Argeș, batalionul 4, compania a IV-a. Își conduce plutonul cu fermitate și curaj, lucru observat cu îngrijorare de soldații săi care nu își stabiliseră încă un raport ferm cu sacrificiul.
Pe 10 noiembrie 1916, nemții forțează trecerea Dunării, iar Regimentul 4 Dorobanți primește misiunea să respingă atacul. Plutonul lui Netzler e amplasat pe direcția de înaintare a inamicului și trupa observă cu groază hotărîrea comandantului de a rezista. Armata germană străpunge liniile române și avansează, dar Netzler ordonă rezistență pînă la capăt. Plutonul lui, format din țărani, nu întrevede nimic bun în apropierea nemților și își lasă o portiță de retragere, dar criticul de 27 de ani înțelege că patria așteaptă de la el cu totul altceva. El continuă să-și îndemne soldații să lupte, ceea ce, o vreme, ei fac, dar cînd asaltul inamicului se întețește, se trezește luptînd de unul singur. Cînd nemții ajung aproape, Netzler se ridică și trage din picioare asupra lor pînă la ultimul cartuș, în timp ce soldații care s-au pus la adăpost îl văd cum cade secerat.
E cel mai clar și mai pur act de eroism documentat cu martori, din campania anului 1916. Nici o șovăială, nici un geamăt, nici o încercare de a da înapoi n-au fost menționate. Ci doar tînărul Netzler împotriva unui regiment german de infanterie, ca o păpădie în fața unui uragan.
1.812 vizualizări
