Cred că era prin 2006, cînd am fost chemat la TVR, într-un juriu. Pare de necrezut, dar chiar așa e. Nu, nu pentru că eram frumos. Nici celebru (nu, nu eram nici măcar celebru). Întîmplarea și numai întîmplarea face că am ajuns acolo, cred că nu aveau pe altcineva disponibil. Despre ce era vorba? Conducerea televiziunii avea atunci bani și voia să demareze un program de producții proprii, așa că a organizat un concurs de scenarii, pe felurite teme și ramuri. Filme de televiziune, seriale, seriale pentru tineret, teatru TV. Pentru cei care nu știu, întrecerile astea sînt mană cerească pentru grafomani. Iar cine-și închipuie că e ușor să citești o sută de manuscrise se înșeală profund, n-a citit în viața lui manuscrise pentru un concurs. E chinul de pe lume. A fost, că a trecut. Dar nu au fost 100, ci peste 300. Așa că, într-o primă fază, ne-am luat fiecare cam cîte cincizeci, ne-am strîns mîinile, ne-am salutat, am chemat cîte un taxi și ne-am revăzut peste o lună.
Poate părea ciudat, dar fiecare găsise ceva promițător. Unul, o soap opera pentru bărbați (cu un club de fotbal). Altcineva, un film de televiziune cu un înger păzitor gras despre care toată lumea crede că e criminal. Nu a lipsit nici un sitcom studențesc, foarte haios, care se petrecea în căminul de la Grozăvești, cu treceri de la erotism la afaceri și cu o mînă de tineri care ieșeau în pagubă la final. Mai tîrziu, aveam să aflu că episodul trimis fusese scris de fostul meu coleg Alexandru Vărzaru. Eu avusesem norocul să dau peste sinopsisurile unei mini-serii. Se chema Fuga din Paradis și era despre cazurile de fugă peste graniță, în perioada comunistă. Unul cu drezina, altul cu avionul agricol, altul cu vaporul și altul înot. Partea surprinzătoare era că nu aveai cum să știi finalul: cîțiva fugari izbîndiseră, cîțiva, nu. Iar alții dispăruseră fără urmă. Tot juriul a izbucnit în urale. Bine făcut, un asemenea serial putea fi vîndut în străinătate fluierînd. Carevasăzică nu muncisem în zadar!
Am scris procesul-verbal, ne-am strîns mîinile din nou (de atunci datează prietenia mea cu Constantin Chelba) și am plecat acasă cu sentimentul datoriei împlinite. Și m-am pus pe așteptat. Voiam să văd cum ies, pe bandă rulantă, marile producții de televiziune ale primului deceniu, la care contribuisem și eu, cu geniul și știința mea. Ei bine, n-am avut parte. S-a făcut unul, e adevărat, dar a murit după vreo zece episoade. Celelalte au dispărut în ceață. Cînd am întrebat, conducerea fusese înlocuită și nimeni nu mai știa nimic. Ceva mai tîrziu aveam să aflu dedesubturile acestei tenebroase afaceri. La semnarea contractelor, mulți dintre cei selecționați au fost purtați cu vorba, îndemnați să-și vîndă drepturile unor terți sau amînați la calendele grecești. Cu chiu, cu vai, Alexandru Vărzaru mi-a povestit. I-au dat banii, dar, pentru că a refuzat să cedeze, scenariul lui s-a pierdut în arhivă. Cît despre Paradisul meu am aflat, din cînd în cînd, că se va face. Au trecut reisprezece ani…
1.142 de vizualizări
