Domnia de trei zile a lui Ioan Joldea a ţinut şase, adică de la 4 septembrie la 11 septembrie 1552. După cum se vede, zilele i-au fost numărate, şi încă prost. Boierul Ioan Joldea s-a trezit domn în tabăra de la Ţuţora, pe fondul proaspetei înjunghieri a domnului en titre, Ştefan Rareş. Pe cînd viaţa se scurgea din fiul lui Petru Rareş prin aorta larg deschisă, boierii mari ai Moldovei îl aclamau pe Ioan Joldea, cel mai înalt la statură dintre ei.
Trebuie spus că, la un metru şaizeci înălţime, Joldea avea faima unui colos, într-o ţară unde contemporanii au găsit nimerit să-i spună Ştefan cel Mare cuiva care nu trecea de un metru jumate. Noul domn a fost aclamat şi logodit cu sora mortului înainte ca fratele ei să se răcească, în timp ce mama soacră, îndurerată de pierderea fiului, abia şi-a reţinut lacrimile de bucurie la vederea miresei. Marele vornic Gavril Movilă şi hatmanul Ioan Sturdza, capii acestei înălţări la tron pe genunchi, petrecută undeva sub umbra unui stejar pitic, erau, de fapt, în trecere. Ei şi alţi 300 de boieri mergeau în Polonia, să ofere scaunul Sucevei viitorului Alexandru Lăpuşneanu. Pe drum însă, nimerind chiar în inima asasinatului politic, îmbiaţi de vin şi de lene, s-au răzgîndit. Numai că, după ce Joldea a scăpat cu bine din prima sa zi de domnie, iar gemetele ce răzbăteau din cabana nupţială arătau că fostul boier fusese binecuvîntat cu mărime nu numai în ceea ce priveşte statura, Movilă şi Sturdza s-au răzgîndit iar. Au trimis soli către armata poloneză şi au făcut exact ceea ce îi obliga onoarea, de veacuri, pe boierii moldoveni: l-au arestat pe cel căruia i se închinaseră ieri. Cînd Lăpuşneanu a dat cu ochii de prinşi, faima lui sîngeroasă încă nu se baza pe nimic. Ăsta a fost şi norocul lui Ioan Joldea, care a scăpat de barda şi săgeţile destinului cu o simplă tăiere de nas. În acele vremuri violente, poate că asta ar fi fost o nimica toată, dar Ioan Joldea avea şi faima unui chip frumos care, la simpla arătare, făcea să plîngă mai puţini prunci decît altele.
