Cînd Selim al II-lea a terminat de numărat grămada de nestemate, galbeni şi crucifixe de aur masiv, se făcuse deja luna iunie a anului 1568. Găsind totalul mulţumitor, sultanul a muşcat dintr-o piersică, a ciupit o sclavă georgiană de sfîrc, a sorbit gînditor din ciubuc şi a înclinat capul către delegaţia boierilor munteni. Aşa a urcat pe tron Alexandru al II-lea Mircea, rămas în amintirea poporului sub numele Oaie Seacă.
Noul domn a încercat să coabiteze cu boierii şi, după ce i-a chemat pe mai toţi din pribegie, s-a răzgîndit. Momentul în care s-a răzgîndit însă a fost ales de domn cu deosebită dibăcie, fiindcă în acel moment boierii zăceau legaţi la picioarele lui, iar averile le fuseseră deja confiscate. Baia de sînge care a urmat a trecut destul de neobservată, fiindcă, pe standardele de cruzime ale Evului Mediu, a decapita o sută de boieri cu tot cu rude era un fel de a-ţi exprima deschis părerile politice. Peste numai doi ani, Oaie Seacă a avut din nou ocazia să-şi exprime părerile politice, de data asta cu privire la urmaşii boierilor executaţi, care aduceau acum un pretendent la tron. Lupta a fost de fapt o ambuscadă bine gîndită, care a fost sărbătorită de Alexandru al II-lea prin decapitarea riguroasă a boierilor învinşi, a cailor şi a rudelor cailor, precum şi cu exproprierea tuturor celor care i-au cunoscut sau au auzit despre complotişti. În 1574, la Jilişte, Alexandru al II-lea e zdrobit de un corp de armată al lui Ioan Vodă cel Cumplit, care invadează apoi Ţara Românească şi ocupă Bucureştiul. Pentru patru zile, domn în Muntenia e tînărul Vintilă, al cărui cap va sta apoi fixat cu piroane pe poarta cetăţii, după ce Alexandru îşi reia mandatul. Ca să restabilească derapajele economice în care se afunda ţara, domnitorul născoceşte un program de biruri fără precedent, care impozita nu numai oaia stearpă de la care i s-a tras renumele, ci şi vaca moartă sau capra nenăscută. Un nou complot boieresc a mers cu jalba la sultanul Murad. Lada lor fiind mai mică decît lada trimisă de Alexandru, boierii au fost împărţiţi în două: cei norocoşi la galere, ceilalţi la Bucureşti. Domnia lui Alexandru al II-lea Mircea se încheie pe fundalul urletelor scoase de boierii jupuiţi de vii şi al şuieratului unei săgeţi despre care se ştie că a adus moartea de bătrîneţe a lui Oaie Seacă.
