În 1551, cînd Iliaş al II-lea Rareş îşi potrivea pe cap turbanul paşei de Silistra şi nu mai răspundea decît la numele Mehmet, frate-su, Ştefan al VI-lea Rareş, urca în locul lui pe tronul Moldovei. Ambii erau feciorii lui Petru Rareş, fiindcă lui Petru Rareş nu-i prea venea la îndemînă număratul şi lua de bune cele nouă luni la care îi năşteau nevestele. Nici Iliaş şi nici Ştefan n-au priceput mare lucru din politica antiotomană a bunicului lor. Ştefan cel Mare a umplut degeaba cîmpurile Moldovei cu oasele fiilor Vrîncioaiei. De Iliaş şi de Ştefan nu s-a lipit nici o concluzie.
În septembrie 1551, biruitorul de la Podul Înalt se răsucea în mormînt cu tot cu cal. Avea un motiv întemeiat: nepotu-su, Ştefan al VI-lea Rareş, trecea Carpaţii în Transilvania, înveşmîntat în şalvari şi înhăitat cu cele mai decăzute elemente otomane. Pe cap purta un fes cu semilună brodată, în picioare – tîrlici cu vîrf întors, iar la gît avea un iatagan ascuţit, ţinut de aliatul său din Rumelia, Nasuf Husein. Invadatorii încă orbecăiau prin pasul Oituzului, cînd cineva a dat peste celebrul indicator „Pe aici se trece“, cel pe care, 366 de ani mai tîrziu, o mînă poznaşă de turist va adăuga un „nu“ care va schimba soarta primului război mondial.
Ştefan al VI-lea Rareş a năvălit asupra secuimii şi Sibiului, dînd pe mîna turcilor nu numai plusvaloarea economică şi multiculturală a Ardealului, ci şi întregul patrimoniu de sex pe fugă al regiunii. Pe drumul de întoarcere, cînd, după atîtea cotlete de berbecuţ şi pulpe de nemţoaică, cotropitorii aveau vigilenţa blegită, generalul Castaldo şi principele Bathory le-au luat prada şi o parte din piuit. Ştefan al VI-lea Rareş a scăpat ca prin minune, o minune care a mai ţinut zece luni. În septembrie 1552, la o vînătoare, un grup de boieri i-au luat blana la ochi şi, astfel, lupul care îi împodobea umerii a fost străpuns, încă o dată, de un snop mult mai mare de săgeţi.
bula cu printul paul e..minunata :)) of