– Da, domnule Prelipceanu, continuă CTP tot mai furios înspre Ludovic II, pustiul ăsta dezolant e România post-Iohannis, robotul ăla sinistru trimis din viitor să-i ia casa lui John Connor. Eu am scris despre asta încă din 1987 într-o povestire SF pe care n-ai citit-o, domnule Prelipceanu, pentru că eșți incult!
– Sînt incult, dar nu sînt Prelipceanu! protestă Șică. Eu sînt prim-ministrul Ludovic II! strigă el, înecîndu-se ușor, vag conștient de modul inept în care se prezenta. Nu înțeleg cum poți să mă confunzi!
– Eu vă văd pe toți prin aura intelectuală, domnule Prelipceanu! îi răspunse acru CTP, trosnind metalic din maxilar. Toți sînteți niște mingi de tenis goale de conținut, pline doar cu aer!
– Poate ăsta e modul lui dea-și cere scuze, îi șopti Anisie. Măcar nu te-a comparat cu Ceaușescu! îl încurajă ea.
– Nu, tovarășă Emil Bobu, n-o să-l compar niciodată cu Ceaușescu! întări CTP. Și nici cu Elena Ceaușescu n-o să vă compar, adăugă el, privind pătrunzător înspre Turcan, Vela și Gollum, pardon, Cîțu.
– Dar de ce? întrebară ei, Turcan puțin mirată, Vela speriat și Cîțu dezamăgit.
– Pentru că Elena Ceaușescu era o femeie rea și proastă, zise CTP, apăsînd pe fiecare cuvînt. În cazul vostru, nimeni nu știe dacă primează răutatea sau prostia. Probabil, ambele. În orice caz, e clar că sînteți genul de inși care să dați inteligenței și omeniei premii de participare. Și de asta v-am momit aici cu Tigaia Egoistă! A venit vremea răzbunării! hohoti el cu o veselie care-ți îngheța sîngele în vine.
– Vrei să te răzbuni pe noi? întrebară toți mirați.
– A, nu, dădu CTP din mînă. Am eu păr în cap cît îmi pasă. Dar e datoria mea morală să mimez revolta așa cum ar mima Pamela Anderson orgasmul în cel mai bun porno pe care l-ar regiza Tarkovski. Așa că, Șică, pune-ți pălăria de premier cu zurgălăi, eu îmi pun tichia de mărgăritar și treci după fileu!
– Dar am un întreg guvern de slugi pe care să le trimit după fileu, dacă ai poftă de pește! protestă Șică.
– Dacă aveam poftă de pește vorbeam singur cu Tigaia Egoistă, așa cum fac de obicei! mîrîi CTP.
– Dar de ce vorbeai singur, încercă Turcan să schimbe discuția, vorbești cumva prea mult?
– Eu nu vorbesc prea mult, eu sînt locvace, pentru că a fi locvace e o trăsătură a omului inteligent. Iar Tigaia Egoistă nu e capabilă să țină pasul cu elanul meu intelectual. Nu vreau să spun prin asta că e proastă, deși sună a gol cînd o ciocănesc – făcu el o mică pauză de respirație, destul de lungă încît întregul guvern să-l privească cu mirare împletită cu nițică milă – cu degetul, termină CTP și toți răsuflară ușurați.
– Ai putea să ne arăți și nouă Tigaia ta Egoistă? întrebă Turcan din pură curiozitate profesională.
CTP intră din nou sub piatra de unde ieșise. Se auzi zgomot de cotrobăit îndelung. Un set de mingi și cel puțin două game-uri de rachete zburară afară, urmate de o jumătate ronțăită de Nadal. În final, CTP ieși victorios și Tigaia Egoistă își arată luciul extrem de mat în lumina soarelui. Privind-o, toți se închinară smeriți. În fața lor, ferecată în tinichea și nițel concavă, era icoana făcătoare de guverne a sfîntului Klaus.
