Laiotă Basarab, un fel de frate încîlcit al lui Vlad Ţepeş, născut la capătul unei partide de viol la care au fost prezenţi Dracula Senior şi o slujnică, a domnit în Ţara Românească de cinci ori în patru ani. E greu de înţeles de ce un bătrîn bogat, nebărbierit şi un pic retardat, după cum ni-l arată fresca de la Mănăstirea Hurezi, şi-a dorit, atît de tare şi cu atîta armament, să stăpînească peste nişte coclauri.
Prima lui domnie începe în 28 noiembrie 1473 şi ţine pînă pe la jumătatea lunii decembrie a aceluiaşi an. Pentru asta, însă, a fost nevoie ca oastea lui Ştefan cel Mare şi mercenarii lui Laiotă să se taie două zile cu lefegiii lui Radu cel Frumos în judeţul Prahova. Radu a fost înfrînt şi obligat să se baricadeze în Bucureşti de unde, după un asediu violent, soldat cu o rară abundenţă de cadavre, a fugit la Giurgiu. Dar prima domnie de 20 de zile a lui Laiotă încă nu putea să înceapă. Radu cel Frumos a revenit cu 13.000 de turci şi 6.000 de munteni şi abia după ce Ştefan i-a aruncat în luptă pe Fraţii Jderi, pe Fiii Vrîncioaiei şi pe Daniil Sihastrul, morţii au putut fi număraţi în defavoarea vechiului regim. Laiotă a urcat pe tron şi, 23 de zile, nu l-a deranjat nimeni. În a 24-a zi, Radu cel Frumos, un fel de Cătălin Botezatu al vremii, pe care nici una din paşalele gay din Nicopole nu-l putea refuza, revine pe teren cu 30.000 de ieniceri. Lupta e scurtă, mult mai scurtă decît urmărirea învinşilor. În fruntea lor, Laiotă stabileşte un adevărat record de viteză pe ruta Bucureşti-Bîrlad, unde aproape că e ajuns de avangarda otomană. Norocul lui e că tocmai atunci trecea pe acolo Ştefan cel Mare cu o oaste gata aşezată în dispozitiv de ambuscadă. Turcii sînt zdrobiţi, dar Laiotă Basarab e nevoit să aştepte încă două interminabile luni ca să-i vadă adunaţi şi înarmaţi pe cei 20.000 de ţărani, gata să moară pentru a doua lui domnie-fulger.
