A fost bine, ne-am făcut de râs

Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat că a avut posibilitatea să constate efectele pozitive ale prezenţei preşedintelui României la Consiliul de Pace şi, accentuează Lazurca, „nu am fost izolaţi“.

Pentru cei care au uitat sau nu au știut: Consiliul Păcii s-a întâmplat pentru „pacea“ din Gaza. Evident, o mascaradă americană pentru spălarea unui criminal, cum e Netanyahu, și-a unui regim criminal. Dar asta e altă discuție, dacă se poate spune așa ceva despre un genocid.

Cert e că Lazurca ne spune de ce – oricât de negru ar fi dracul – trebuie să mai și zâmbim pe lumea asta: poftim, uită-te la România, spre exemplu, și la participarea ei la acest Consiliu. Uită-te la Lazurca, preocupat de „izolarea“ României. Un fel de țărănuș plecat de la Făcăieni la nuntă la New York. Și care povestește când se întoarce în sat ce băieți de treabă e newyorkezii ăștia, să dea dracu’, e ca noi, cu caterincă, cu vrăjeală, știți ce zic?!

Așa e românul, face să pară că e despre el: nu am fost izolați. De ce naiba am fi fost izolați? De ce să discutăm despre „noi“, când, în fapt, întâlnirea s-a desfășurat pentru înălbirea unor criminali? De ce ne-am bucura că nu am fost izolați într-un astfel de mediu de băieți mișto?

Mă rog, să-l citim pe Lazurca: „Oficialii americani mi-au confirmat nemijlocit că apreciază interesul pe care România, prin șeful statului, îl dă acestei inițiative a Statelor Unite sau inițiativelor în general ale administrației Trump. Nu pot așadar exclude că din energia pozitivă pe care președintele a creat-o prin această prezență se vor naște și alte proiecte benefice pentru România“. „Energia pozitivă pe care președintele a creat-o“? Cât de ridicol e să te duci la un măscărici în vizită, iar când te întorci de acolo să te pupi singur în fund? Să-i spună cineva lui Lazurca că „s-a dat la televizor“ Consiliul Păcii, am văzut cu toții cum bodyguarzii lui Trump l-au dat la o parte pe Nicușor Dan, pentru că emana prea multă energie pozitivă.

Cât de provinciali suntem totuși. O combinație atât de ciudată între panică, zâmbete forțate și un strat gros de slugărnicie. Cred că strategia de dinainte era mai OK: aia cu „să stăm dracu’ acasă, că și-așa nu avem nimic de zis acolo“.